Skip to content
Educație

Consiliul Național al Elevilor solicită amânarea începerii noului an şcolar. Acuzaţii dure la adresa guvernanţilor

Inquam Photos/Octav Ganea

Elevii consideră inadmisibilă începerea școlii fără să primească măști. „Anul școlar va începe cu ”dacă” și cu ”parcă”, spune președintele Consiliului Național al Elevilor. Acesta adaugă că elevii iau în calcul să ceară amânarea începerii anul școlar, dacă primesc doar „presupuneri”.

Consiliul Național al Elevilor își exprimă dezacordul cu privire la declarațiile evazive și incerte venite din partea autorităților, care, cu doar câteva zile înainte de începerea anului școlar, nu comunică nicio măsură clară și concretă privind reîntoarcerea la cursuri. Reprezentanţii elevilor atrag atenția că Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care sunt alocate 175 de milioane de euro pentru achiziții de materiale pentru a garanta începerea noului an școlar în siguranță.

Acest OUG are, însă, aplicabilitate începând cu anul 2021, atunci când se vor finaliza depunerea cererilor de rambursare și decontarea propriu-zisă a cheltuielilor către autoritățile publice locale, conform unei adrese transmise către autoritățile locale de către Guvern.

Mai mult, spun elevii, a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin al ministrului Sănătății conform căruia școlile care nu sunt racordate la apă potabilă își pot obține autorizația sanitară prin amplasarea unui dozator de apă în cadrul unității de învățământ.

Observăm, astfel, faptul că autoritățile adaptează măsurile de siguranță la infrastructura din școli, nicidecum invers, cum ar trebui de fapt. Această practică a fost confirmată și în proiectul de ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății, care prevede obligativitatea păstrării unei distanțe de 1 metru între elevi, deși, până acum, experții epidemiologi anunțau o distanță minimă de 1,5 metri. Considerăm că măsurile prezentate până acum de autorități denotă o lipsă acută de responsabilitate, având în vedere faptul că existența materialelor sanitare pentru toți elevii este vitală, în contextul începerii anului școlar în format fizic, în majoritatea localităților din România.

Într-un sistem de învățământ de stat, care este, cel puțin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecție pentru întoarcerea la școală, în condițiile în care Ordonanța de urgență menționată mai sus prevede alocarea a 50 de milioane de euro pentru achiziționarea de materiale sanitare în școli. În același timp, lipsa dispozitivelor conectate la Internet, pe care Ministerul Educației și Cercetării și-a asumat să le achiziționeze încă de la începutul verii, va avea ca rezultat direct privarea de dreptul la învățătură a mii de elevi aflați în imposibilitatea de a-și continua parcursul educațional în format online”, arată Consiliul Național al Elevilor.

Anul școlar va începe cu dacă și cu parcă. La momentul de față, asta e tot ceea ce am primit din partea statului român: bănuieli, presupuneri și lipsă de asumare. Dacă situația va continua în felul acesta, vom solicita amânarea începerii anul școlar, până când autoritățile vor lua în serios deschiderea școlilor și nu vor mai juca la cacealma siguranța elevilor din România”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *