Consiliul Naţional al PNL. Andronache: Se instituie un Birou Executiv mai restrâns. Mandatul noii conduceri, limitat

Sursa foto: Facebook - Gabriel Andronache

Preşedintele Comisiei de Statut din PNL, Gabriel Andronache, a arătat că, potrivit noului Statut, se instituie un Birou Executiv mai restrâns, alcătuit din preşedinte, 4 prim-vicepreşedinţi, secretar general şi 19 reprezentanţi regionali, existând modificări şi în ceea ce priveşte modalitatea de alegere a acestora. La propunerea preşedintelui, vor fi cooptate două personalităţi publice cu derogare de vechime. Totodată, mandatul noii conduceri va fi limitat la doi ani.

Gabriel Andronache a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al PNL, că membrii Comisiei de Statut au formulat modificări şi completări, în total aproape o sută, el enumerând câteva dintre acestea.

”Se propune abrogarea unor proceduri şi instituţii statutare care nu au funcţionat sau care au devenit caduce în contextul noilor reglementări. Un exemplu: moţiunea ca element definitoriu al candidaturii pentru funcţia de preşedinte al PNL. Biroul Politic Naţional propune o nouă modalitate de alegere a preşedintelui PNL, bazată pe o competiţie personalizată. Programul politic va fi adoptat de Congres, ca sinteză a ideilor doctrinare ale partidului”, a arătat el.

Totodată, a continuat Andronache, se instituie un Birou Executiv mai restrâns, alcătuit din: preşedinte, 4 prim-vicepreşedinţi, secretar general şi 19 reprezentanţi regionali (dintre care 8 vor avea şi atribuţii de vicepreşedinţi).

”Acest Birou Executiv va avea în total 27 de membri, ceea ce înseamnă o reducere cu aproximativ 50% faţă de structura actuală”, a declarat el.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: