Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al partidului, că PNL a trebuit să îşi asume responsabilitatea guvernării şi că este nevoie de reforme. Bolojan a afirmat că vor fi încurajaţi cei care vor să lucreze, dar a precizat că şi partidele politice ar trebui să îşi reducă sumele primite de la bugetul naţional.
”A trebuit să ne asumăm această guvernare. Să ştiţi că în aceşti ani am văzut ce s-a întâmplat când trebuia nominalizat un premier, când trebuia nominalizat un ministru de Finanţe. Dar cred că pentru prima dată nu a mai fost o înghesuială pentru a-şi asuma astfel de funcţii. Îl văd pe domnul Stolojan şi cred că atunci a fost o situaţie la fel de complicată pentru că astăzi asemenea funcţii nu sunt un privilegiu, nu sunt o recompensă, sunt o mare răspundere, într-o situaţie dificilă în care se găseşte ţara. Dar din respect pentru ţara noastră, pentru dumneavoastră, nu pueam dezerta de la această obligaţie. Şi atunci, într-o astfel de situaţie dificilă, nu va fi suficient doar să gestionăm problemele ţării pentru că, bugetar, suntem cu spatele la zid. Va trebui să facem mai mult decât a gestiona, va trebui să facem nişte reforme şi să corectăm nişte acumulări negative”, a declarat Ilie Bolojan.
Preşedintele interimar al PNL a precizat că reformele nu pot fi făcute de pe-o zi pe alta şi că este nevoie de timp.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News