Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord cu privire la normele care vor face campaniile electorale

Sursă foto: Twitter

Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la normele care vor face campaniile electorale și pentru referendumuri mai transparente și mai reziliente la ingerințe, anunță cele două instituții prin intermediul comunicatelor.

Regulamentul a fost elaborat pe fondul preocupărilor legate de pericolele reprezentate de manipularea informațiilor și de interferența străină în alegeri.

Acesta urmărește să-i ajute pe cetățeni să recunoască mult mai ușor reclamele politice, să înțeleagă cine se află în spatele lor și să afle dacă au fost vizați de o reclamă țintită, astfel încât să ia decizii în cunoștință de cauză.

Reglementările vor sprijini o dezbatere politică deschisă și echitabilă în statele membre, bazată pe informații obiective, transparente și pluraliste și va permite ca publicitatea politică să se desfășoare cu respectarea deplină a drepturilor omului, inclusiv dreptul la viața privată.

O mai mare transparență și răspundere

Publicitatea politică va trebui să fie etichetată în mod clar. Conform noilor norme, cetățenii, autoritățile și jurnaliștii vor putea obține mai ușor informații despre cine finanțează o reclamă, locul de desfășurare a acesteia, suma plătită și originea finanțării, printre alte detalii.

La insistența Parlamentului, la 24 de luni de la intrarea în vigoare a normelor, Comisia va înființa un registru accesibil publicului care va conține toate anunțurile politice online și informațiile aferente, pentru o perioadă de până la șapte ani.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL