Consiliul UE şi PE au ajuns la un acord provizoriu privind transferul de proceduri în investigaţiile penale

Sursa foto: X

Bruxelles – Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentul European au ajuns miercuri seară la un acord provizoriu asupra proiectului legislativ privitor la transferul de proceduri în investigaţiile penale.

Noul regulament introduce norme ce stabilesc condiţiile în care procedurile penale iniţiate într-un stat membru al UE pot fi transferate către alt stat membru, contribuind astfel la combaterea mai eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere.

”Combaterea eficientă a infracţionalităţii înseamnă şi că ţările din UE cooperează pentru ca investigaţia penală să se desfăşoare în ţara cel mai bine plasată pentru a servi justiţiei. Această lege va fi un mare pas înainte pentru ca acest lucru să se întâmple”, a declarat ministrul belgian al justiţiei Paul Van Tigchelt, în numele preşedinţiei Consiliului UE.

Regulile convenite de Consiliul UE şi Parlamentul European vor îmbunătăţi, de asemenea, respectarea drepturilor fundamentale ale suspectului sau ale acuzatului în procesul de transferare a procedurilor penale de la un stat membru la altul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: