Skip to content
Constanța Știri locale

Constanţa: Cadavrul unei femei, în stare avansată de putrefacţie, găsit în Canalul Dunăre-Marea Neagră

Antena 3

Cadavrul unei femei, în stare avansată de putrefacţie, a fost găsit, sâmbătă, în Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor decesului, ar şi pentru a identifica victima.

Poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în apa Canalului Dunăre – Marea Neagră, în zona km 39, pluteşte un corp neînsufleţit. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un cadavru de sex feminin, în stare avansată de putrefacţie, cu vârstă aproximativă de 45-50 de ani”, a transmis, sâmbătă, IPJ Constanţa, potrivit news.ro.

Sursa citată a precizat că pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă.

Trupul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, poliţiştii urmând a stabli identitatea victimei şi împrejurările decesului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *