Skip to content
Constanța

Constanţa: ÎPS Teodosie a adus Lumina de pe mare. Mesajul Arhiepiscopului Tomisului

news.ro

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina de pe mare, iar apoi a pornit într-o procesiune pe faleză, până la Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde va oficia slujba religioasă, împreună cu un sobor de preoţi.

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina de pe mare şi a sosit în Portul Tomis din Constanţa în jurul orei 23.30. Cu acest prilej, ÎPS Teodosie a declarat că Lumina este sfinţenia cerului coborâtă pe Pământ.

Iată, şi anul 2022 este un an mântuitor pentru că la ortodocşi a sosit Lumina după ora 14 şi a ajuns cel mai devreme la Bucureşti, suntem bucuroşi că încă o dată Dumnezeu ne-a confirmat că ne-a primit credinţă, rugăciunile şi slujirea noastră, slujirea în adevăr şi dragoste. Lumina Sfântă din vremea Învierii este cea mai mare sfinţenie, este sfinţenia cerului coborâtă pe Pământ. Să fim bucuroşi că avem această Lumină Sfântă şi odată cu ea avem harul şi binecuvântarea lui  Dumnezeu. Lumina este har de la Dumnezeu, este energie izvorâtă din fiinţa dumnezeiască cu care s-a îmbrăcat trupul lui Hristos după Înviere, cu care se vor îmbrăca trupurile noastre după Învierea cea de obşte. Să gândim acum când serbăm Învierea lui Hristos că vom avea şi noi parte de această Înviere”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului, conform news.ro.

El a pornit apoi într-o procesiune din Portul Tomis, pe faleză, până la Catedrala Arhiepiscopală.

Aici, era aşteptat de mii de credincioşi. La ora transmiterii acestei ştiri, Arhiepiscopul Tomisului oficiează Canonul Învierii, urmat de săvârşirea Sfintei Liturghii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *