Skip to content
Constanța Știri locale

Constanţa: Magistrat al Curţii de Apel, confirmat cu Covid-19

Inquam Photos / Octav Ganea
" "

Un magistrat al Curţii de Apel Constanţa a fost confirmat cu Covid-19, el aflându-se în concediu din data de 10 iulie. Sediul Curţi de Apel va fi dezinfectat, a fost începută o anchetă epidemiologică, iar activitatea instanţei nu este afectată.

Curtea de Apel Constanţa a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că un magistrat al acestei instanţe, aflat în concediu de odihnă din data de 10 iulie, a fost  testat pozitiv cu virusul SARS- COV 2.

" "
" "

“În prezent, se derulează o anchetă epidemiologică de către organele de specialitate, în cadrul căreia instituţia noastră colaborează activ, stabilind lista persoanelor care au avut contact nemijlocit cu persoana infectată, anterior datei de 10 iulie, şi aducând la îndeplinire toate recomandările DSP Constanţa. În acest sens, a fost programată, contra cost, în ziua de 23.07.2020, o dezinfecţie a sediului instanţei, cu prioritate a spaţiilor în care magistratul în cauză a avut acces”, se arată în comunicatul Curţii de Apel Constanţa.

Sursa citată menţionează că persoanele care au avut contact direct cu magistratul infectat se află, în majoritate, în concediu de odihnă, acestora fiindu-le recomandat să manifeste o atenţie sporită pentru autoevaluarea stării de sănătate.

Activitatea Curţii de Apel Constanţa nu este afectată.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *