Skip to content
Constanța Știri locale

Constanţa: Patru parlamentari îşi continuă activitatea. Doi dintre ei se află la cel de-al patrulea mandat

news.ro.
" "

Patru parlamentari constănţeni din cei 16 desemnaţi în urma alegerilor din 6 decembrie au fost realeşi şi îşi continuă activitatea, iar doi dintre ei se află la cel de-al patrulea mandat. Cei patru sunt liberalul Mircea Banias, care se află la patrulea mandat de parlamentar cu patru formaţiuni diferite, Cristina Dumitrache, în Parlament din 2008, toate mandatele fiind obţinute din partea PSD, în timp ce Bogdan Huţucă de la PNL şi Stelian Ion de la USR-PLUS se află la cel de-al doilea mandat, scrie news.ro.

Senatorul din partea PNL va fi Septimiu Bourceanu, în vârstă de 41 de ani, care se află la prima experienţă parlamentară. Născut în Bucureşti în 1979, Septimiu Bourceanu a intrat în PNL de la vârsta de 17 ani şi a ocupat mai multe funcţii, fiind mai întâi şeful unei organizaţii de tineret dintr-o comună tulceană, vicepreşedinte în Biroul Judeţean al PNL Tulcea, vicepreşedinte al Tineretului Liberal Constanţa, membru în Biroul Permanent al Tineretului Naţional Liberal. În anii 2005 şi 2006 a fost consilier în cadrul Ministerului Sănătăţii, între 2006 – 2008 a ocupat funcţia de manager al Sanatoriului Balnear de Recuperare Techirghiol.

" "
" "

În prezent, el este manager al unui complex privat balnear şi de recuperare din Techirghiol. Septimiu Bourceanu a absolvit Facultatea de Management şi are masteratul în Transport Maritim – aspecte economice şi juridice. Viitorul senator este prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PNL Constanţa.

PSD Constanţa îl va trimite în Senat pe liderul organizaţiei judeţene, Felix Stroe, aflat, de asemenea, la prima experienţă de parlamentar.

Între 2000-2003, Felix Stroe a fost viceprimar al municipiului Constanţa, în timpul primului mandat de primar al lui Radu Mazăre, iar între 2000 şi 2013, consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa. Din vara lui 2015, Felix Stroe ocupă funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa. El a fost ales după ce fostul lider al social-democraţilor constănţeni, Radu Mazăre, a demisionat din funcţie şi din partid.

Felix Stroe a candidat la alegerile locale din acest an pentru preşedinţia Consilului Judeţean, dar a pierdut în faţa candidatului PNL, Mihai Lupu. Felix Stroe a condus Regia Autonomă Judeţean de Apă Constanţa din 2003 până la 1 octombrie 2020, când a demisionat. De asemenea, el a fost timp de câteva luni ministrul Transporturilor, în guvernarea PSD.

Senatorul Alianţei USR-PLUS la Constanţa va fi Remus Negoi, preşedintele organizaţiei judeţene a USR. El nu a mai activat ca parlamentar până acum. Remus Negoi lucrează în domeniul privat de mai bine de 20 de ani şi a intrat în politică în urmă cu patru ani, în USR. Remus Negoi a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Ovidius din Constanţa, specializarea Turism-Servicii şi a terminat un doctorat în economie la Facultatea de Comerţ a Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti. Remus Negoi a candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa din partea USR-PLUS la alegerile din acest an, clasându-se pe locul al treilea după reprezentanţii PNL şi PSD.

Senator din partea AUR Constanţa este Sorin Cristian Mateescu. Potrivit informaţiilor de pe pagina sa de Facebook, Mateescu a studiat ştiinţe juridice la Facultatea de Drept între 1992-1996. El a fost consilier juridic la mai multe societăţi private, cele mai multe din domeniul asigurărilor, iar în prezent ocupă această poziţie la Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa.

Constanţa mai are un mandat de senator care urmează să fie stabilit după redistribuire. Totuşi, după unele calcule ale partidelor, acesta ar urma să revină AUR.

Bogdan Huţucă, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Constanţa, a câştigat un nou mandat de deputat. El a lucrat în domeniul finanţelor, ocupând o perioadă funcţia de Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa. În anul 2012, a fost pentru câteva luni prefect al judeţului Constanţa. Din 2016, Huţucă a devenit deputat tot din partea PNL. Bogdan Huţucă este membru PNL din 1992, iar între 1996 – 2003 a fost consilier local la Eforie. El a devenit preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Constanţa în 2017.

Mircea Banias îşi continuă activitatea în Parlament, începută în 2008. Atunci el era preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Constanţa şi a obţinut primul său mandat de senator. În 2012 Banias a părăsit PDL şi s-a înscris în Partidul Conservator, reuşind să devină din nou senator, sub umbrela USL. În 2016 Mircea Banias se afla în ALDE şi a devenit deputat de Constanţa din partea acestei formaţiuni politice. În mai 2017 a fost exclus din ALDE şi s-a înscris în Pro România, partid pe care l-a părăsit în decembrie 2019 şi s-a înscris în PNL. În vara lui 2019, Mircea Banias a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, alături de alte persoane, într-un dosar privind importuri ilegale în Portul Constanţa.

Mircea Banias se află la al patrulea mandat de parlamentar pe care îl obţine cu a patra formaţiune politică.

Cel de-al treilea deputat pe care îl dă PNL Constanţa este Marian Cruşoveanu. El a fost consilier judeţean din 2012, cel mai recent mandat fiind câştigat la alegerile din luna septembrie. Cruşoveanu este consilier juridic şi ocupă funcţia de secretar general al organizaţiei judeţene a PNL Constanţa.

Ultimul deputat pe care PNL îl trimite în Parlament este Bogdan Bola. În vârstă de 39 de ani, Bogdan Bola este membru PNL în 1995. Prima sa funcţie ocupată în cadrul partidului a fost preşedinte al TNL municipiul Constanţa, în 2013, urmată un an mai târziu de preşedinte al organizaţiei judeţene a TNL. În 2015 Bola devine vicepreşedinte al TNL la nivel naţional, iar în 2016 câştigă un mandat de consilier judeţean. La alegerile din luna septembrie a fost votat pentru încă un mandat de consilier judeţean. Din 2008 şi până în 2019 el a fost reprezentant al PNL în birourile electorale judeţene la toate alegerile desfăşurate în această perioadă.

Bola şi-a început activitatea profesională în 2006 când a fost avocat stagiar în Baroul Tulcea, până în 2008. În 2007 a fost director de achiziţii la Olimp Estival SA, iar în 2008 şi 2009 preşedintele Consiliului de Adminstraţie al SC Petromin. Din 2008 este avocat definitiv.

Bogdan Bola a fost numit la începutul anului 2020 în funcţia de direcţia al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral. El este fiul fostului prefect al judeţului Constanţa Eugen Bola, care în prezent ocupă funcţia de director al Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în perioada 2016-2020, Marius Horia Ţuţuianu, a câştigat un mandat de deputat. El are 44 de ani, iar în perioada 2012-2016 a fost consilier judeţean din partea PSD. În 2016 a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Ţuţuianu ar fi dorit să candideze pentru această funcţie şi în 2020, dar conducerea partidului l-a preferat pe liderul organizaţiei judeţene, Felix Stroe, care a pierdut alegerile.

Al doilea deputat trimis de PSD Constanţa în Parlament este Cristina Dumitrache. Ea este fiica lui Ion Dumitrache, unul dintre oamenii de afaceri importanţi ai Constanţei, fost consilier judeţean pe vremea când preşedintele acestei instituţii era Nicuşor Constantinescu. Cristina Dumitrache este parlamentar din 2008 şi se află la cel de-al patrulea mandat.

Al treilea deputat al PSD Constanţa este Lucian Lungoci, aflat la primul mandat de parlamentar. În ultimii patru ani el a fost administratorul special al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, iar anterior ocupase funcţia de şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa. Lungoci a fost secretar general al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa până în toamna acestui an, iar în prezent este preşedinte interimar al organizaţiei municipale a PSD Constanţa, după demisia lui Decebal Făgădău.

Stelian Ion a câştigat al doilea mandat de deputat al său din partea USR-PLUS. Stelian Ion a urmat între 1997-2001 cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, iar între 2002-2016 a fost avocat în cadrul Baroului Constanţa, fiind specializat în drept penal, drept civil, drept comercial, drept administrativ. Stelian Ion a intrat în politică în anul 2016 când a candidat pe lista USR pentru Camera Deputaţilor, reuşind să câştige mandatul parlamentar. Anterior, el se remarcase prin mai multe acţiuni civice legate de lipsa spaţiilor verzi din Constanţa şi apariţia unor construcţii haotice, criticând diverse proiecte ale municipalităţii.

Stelian Ion a candidat la Primăria Constanţa în 2020 din partea Alianţei USR-PLUS, clasându-se pe locul al doilea după liberalul Vergil Chiţac.

Cristina Rizea este cel de-al doilea parlamentar al USR-PLUS rezultat în urma alegerilor din 2020. Cristina Rizea a intrat în politică în anul 2018 când a intrat în PLUS, iar în prezent este coordonator al Regiunii Sud-Est al acestei formaţiuni politice. Cristina Rizea a absolvit în 2004 Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Ovidius. A lucrat din perioada studenţiei, fiind vânzătoare la un magazin Telegraf în perioada 2000-2002.  Cristina Rizea a fost angajată apoi timp de patru ani în calitate de coordonator vânzări la o staţie de carburanţi. Ulterior, ea a ocupat funcţia de director economic la firme de transport de marfă, iar din 2019 este director economic la o societate de expediţii.

Dumitru Viorel Focşa a deschis lista AUR Constanţa pentru Camera Deputaţilor. Potrivit datelor de pe pagina sa de Facebook, el a învăţat la Liceul Navrom din Constanţa şi a studiat Facultatea de Electromecanică din cadrul Universităţii Maritime Constanţa, fiind inginer electronist. Dumitru Viorel Focşa a candidat la alegerile locale din acest an pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa, tot din partea AUR.

Dănuţ Aelenei este al doilea deputat pe care AUR Constanţa îl trimite în Parlament. Pe pagina sa de Facebook el a scris că s-a născut în comuna băcăuană Blăgeşti, iar în prezent trăieşte în Năvodari. A învăţat la Liceul Industrial de Chimie Oneşti, pe care l-a absolvit în 1980, iar apoi a venit în Constanţa pentru a urma cursurile Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân”. El a absolvit instituţia de învăţământ superior în 1984.

Judeţul Constanţa are cinci senatori şi 11 deputaţi.

În urma alegerilor din 6 decembrie, în judeţul Constanţa, la Senat, PNL s-a clasat pe primul loc, cu 26,94%, fiind urmat de PSD – 24,92%, Alianţa USR-PLUS – 18,38%, AUR – 14,24%. Pentru Camera Deputaţilor, clasamentul a fost următorul: PNL – 26,18%, PSD – 24,71%, Alianţa USR-PLUS – 18%, AUR- 14%. Celelalte partide au obţinut sub 5%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *