Caz incredibil la Buzău! Primarul Buzăului, Constantin Toma, este de părere că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, asta deși deja în PSD s-a dat alerta și se cere o ședință de urgență pentru ieșirea de la guvernare.
Primarul Buzăului, Constantin Toma (PSD), apreciază că măsurile anunțate de premierul Ilie Bolojan din al doilea pachet fiscal „trebuiau luate”. Documentul prevede un număr maxim de angajați ai primăriilor și consiliilor județene, precum și reducerea numărului de polițiști locali. De asemenea, banii de la Guvern vor fi alocați în funcție de eficiență.
Constantin Toma consideră utile măsurile din al doilea pachet fiscal
„Trebuiau luate aceste măsuri. Legat de Poliția Locală, în noiembrie facem nouă ani de când ne judecăm să disponibilizăm 323 de polițiști locali, care erau în plus față de organigramă, constatare făcută de Curtea de Conturi a României. Restul măsurilor sunt măsuri care trebuiau luate mai demult”, a spus Toma, la RFI.
Primarul Buzăului crede că „până la realizarea reformei administrativ-teritoriale, este un prim pas care cu siguranță va fi de ajutor țării”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News