Constructorii care fac reabilitarea Planșeului Unirii pot veni cu facturile la decontare. Încep lucrările

Sursa foto: Daniel Băluță

Odată scoasă la licitație lucrarea de consolidare și reabilitare a Planșeului Pieței Unirii și după ce a fost publicat caietul de sarcini, în care se regăsește tot ce trebuie să execute firmele de construcție, lucrările au fost atribuite firmei ERBAȘU. Investiția a fost segmentată pe mai multe obiective, a căror valoare totală ajunge la suma de 842 481 987, 01 lei fără TVA, echivalentul a aproape 170 milioane de euro, de la guvern.

Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, este în prezent într-o stare de degradare foarte mare, iar ultima expertiză tehnică a arătat că structura are un risc seismic grad I. Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se poate prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie, iar problema este că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2. Pe de altă parte, pe deasupra planșeului este organizată circulația rutieră din Piața Unirii. Practic, la această structură trebuie să se intervină de urgență, pentru a se evita o tragedie.

Este cea mai mare piață din București, Piața Unirii. Pe acolo circulă zilnic niște mii de mașini. Doar prin pasaj trec 60.000 de mașini, zilnic. Avem nevoie de sprijinul Poliției Rutiere pentru a genera traseele ocolitoare. Am toată încrederea că gradul de disconfort pe care îl vor avea cetățenii va fi unul extrem de redus. Banii sunt primiți prin ordonanță de urgență de la Guvernul României. Suma alocată este de aproximativ 900 de milioane de lei, a declarat în aprilie 2024, primarul Daniel Băluță.

Potrivit specificațiilor tehnice din caietul de sarcini, constructorul are de efectuat următoarele tipuri de lucrări. În curând, va fi semnat contractul pentru „Regenerarea spațiilor publice în zona Pasajul Unirii, prin realizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a planșeului de acoperire a râului Dâmbovița în Piața Unirii”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: