Skip to content
Educație

Consultant educațional: Ne așteptăm la cel puțin un an în care, cu intermitență, vom merge la școală, ne vom întoarce acasă

botosaneanul.ro
" "

Cursurile online au fost reluate, dar nu toţi elevii au acces la acest tip de învăţământ. Asta deși, printr-un ordin al ministrului Educației, a devenit obligatoriu.

Într-o intervenție la Digi24, consultantul educațional Oana Moraru a subliniat că cel mai probabil, cel puțin un an se va merge la școală cu intermitență, ceea ce face cu atât mai necesare predarea online și pregătirea tuturor profesorilor în acest sens, chiar dacă nu toată țara este pregătită.

" "
" "

Tocmai de aceea, este necesar cadrul legislativ anunțat de Ministerul Educației, iar reacțiile de teamă ale unor profesori, că ar putea fi controlați privind modul în care își desfășoară orele online, sunt „sub impactul stresant al timpurilor”. În opinia consultantului educațional cadrul legislativ va fi completat cu reglementări în timp, iar cei care nu au acces la infrastructura necesară vor fi ajutați.

Trebuia să începem de la o lege, mai ales că ne pregătim pentru un an – doi în care școala nu se va mai desfășura normal. Educația de acum, în lumea modernă, va fi făcută și cu aceste module la distanță.

Văd părinți foarte speriați de reintrarea la școală. Trebuie să ne pregătim mental că virusul nu va dispărea imediat și că trebuie să se reîntoarcă la școală copiii„, a afirmat Moraru.

Ea a spus că pentru a ajunge să predai online e necesară o minimă pregătire pentru utilizarea instrumentelor, la care se adaugă valorificarea talentului pedagogic.

Într-o postare pe Facebook, Oana Moraru spune că în acest moment „ne cramponăm de reglementare ca și cum e de la sine înțeles că până acum învățarea la clasă era bine reglementată, monitorizată și măsurată. Ca și cum ce făceam până acum la clasă era atât de bine, că poate fi stricat dacă ne apucăm să îi contactăm online cu câteva idei de lucru și preocupare minimală a minții. Când nu era nimic reglementat, oamenii ăștia au avut toată libertatea din lume să facă pentru copiii de la clasă orice tip de activitate, propunere, discuție, inspirație, dezbatere etc. Acum când e obligatoriu, le e teamă că intervenția lor insuficient de profesională și instruită va strica monumentala construcție pe care au ridicat-o deja la clasă?”

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *