Skip to content
Politică

Consultant politic, scenariu de coșmar pentru Klaus Iohannis

Unul dintre cei mai cunoscuți consultanți politici din România a vorbit miercuri seară la o emisiune televizată la Realitatea TV despre alegerile prezidențiale și care ar putea fi una din ipotezele de lucru, având în vedere prestațiile tot mai slabe ale lui Klaus Iohannis.

Dan Andronic a precizat că din punctul său de vedere actualul prezidențiabil al ACL, Klaus Iohannis, ar putea să rateze accesul în turul doi al alegerilor prezidențiale.

„Despre Klaus Iohannis nici nu pot să spun că e o dezamăgire pentru că nu aveam mari speranţe. Dar este un model de om politic care cred că s-ar putea să nu intre în turul II. Dacă intră în turul II, ar putea să câştige. În mod cert, de ceva vreme Klaus Iohannis nu-şi găseşte ritmul. Una e să se vorbească despre tine şi alta e să înceapă lumea să te vadă. Nu vă miraţi dacă, în următoarele sondaje o să îl vedeţi pe Klaus Iohannis mai jos decât a intrat”, a spus Dan Andronic.

Andronic a vorbit și despre deja celebrul mod de vorbire al lui Klaus Iohannis. Tăcerea neamțului din fruntea PNL este considerată ca fiind „nejustificată”.

 „E vorba de o tăcere nejustificată. Tăcerea e un gol, un hău. Nu îmi dau seama dacă acesta e stilul lui Iohannis. S-ar putea să fie pur şi simplu sfătuit de ceilalţi să stea în aşteptare, pe ideea că lucrurile se aşează mult mai bine în spatele lui decât în faţa lui”, a mai spus Andronic.

Dan Andronic a abordat și subiectul retragerii lui Crin Antonescu și de ce acesta nu a mai intrat în cursa prezidenţială.

„Întotdeauna la Crin Antonescu s-a văzut o lipsă de consistenţă. Crin Antonescu nu a picat la testul inteligenţei, ci la testul anduranţei. Era un om politic care ar fi vrut să joace la cel mai înalt nivel, dar din când în când. E un joc care nu poate fi jucat aşa. Ori te implici 100%, ori îţi vezi de cu totul altceva. Nu mai ai viaţă de familie, trebuie să fii acel om care îşi doreşte să devină premier sau preşedinte. Campania cu Antonescu ar fi arătat în mod cert altfel decât cu Klaus Iohannis”, a mai explicat Andronic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *