Skip to content
Economic Știri

Consumul final de energie electrică a scăzut cu 1,6%, în primul trimestru; cel al populației s-a majorat cu 12%

Consumul final de energie electrică a fost, în primul trimestru al acestui an, de 14,451 miliarde kWh, cu 1,6% mai mic față de perioada similară din 2018, însă consumul populației s-a majorat cu 12%, informează luni Institutul Național de Statistică. Iluminatul public a înregistrat în perioada menționată o creștere cu 5,7%, iar cel propriu tehnologic în rețele și stații a scăzut cu 248,9 milioane kWh, la circa 1,801 miliarde kWh. Exportul de energie electrică a fost de 862,6 milioane kWh, în scădere cu 968,6 milioane kWh, scrie profit.ro.

În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2019, resursele de energie primară au scăzut cu 1,9%, iar cele de energie electrică s-au diminuat cu 7,8%, față de aceeași perioadă a anului precedent.

Producția din termocentrale s-a ridicat la circa 7,078 miliarde kWh, în scădere cu 1,163 miliarde kWh (-14,1%), iar cea din hidrocentrale a fost de 3,471 miliarde kWh, în scădere cu 971,3 milioane kWh (-21,9%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *