Skip to content
Opinii & Analize

Contestata Gorghiu, victorie de etapă asupra penalului Dragnea

Zi grea, luni, pentru capii din partide. Cel puțin ai acelor formațiuni care contează cu adevărat. Alina Gorghiu a fost pusă la zid de colegii care nu s-au regăsit pe listele finale pentru parlamentare. Încercarea ei de a face curat în partid, așa cum a promis, s-a lăsat cu tămbălău. Nici mai la stânga situaţia nu e roz. PSD-iștii își dau coate și întreabă pe șest ce îl leagă atât de tare pe liderul lor de Victor Ponta, de îi permite ultimului un joc dual cu partidul anonim al lui Bogdan Diaconu. Deci, cum ar zice Caragiale: “căldură mare, mon cher”! Deşi, culmea, pentru unii perspectiva e mai mult de răcoare, în lunile care urmează.

Dar să revenim la ce s-a întâmplat ieri, vizual, în războiul electoral. În vreme ce Dragnea încă mai pitrocește la listele cu viitori parlamentari, pe care le mitocosește de unul singur, mimând democrația în partid, Gorghiu a punctat la capitolul imagine, smulgând o promisiune de la premierul Cioloș. Poate părea banal, dar liberalii au, începând de ieri, un personaj în spatele căruia să se încoloneze și pentru care să tragă. Sau, cum s-ar zice, au o ofertă electorală completă. De partea cealaltă, votanților de stânga li se cere să aibă încredere în Liviu Dragnea, un condamnat definitiv care târăște după el încă un proces penal pe rolul instanței și alte 2-3 dosare în lucru, la Parchet. Și care a mai şi lansat – prin terți, ce-i drept – ideea apocaliptică potrivit căreia ar putea fi propunerea PSD pentru premier. Adevărul e că ar trebui să ne remarcăm şi noi cu ceva în Europa asta! După ce am avut un premier în funcție cercetat penal, acum am putea rupe gura târgului cu unul gata condamnat…

Ca o concluzie a luptei electorale care intră de acum în linie dreaptă, putem spune că avem de-a face cu o strategie “la vedere” , asumată public, față de una obscură, dar bazată pe promisiuni viitoare. Oricare dintre ele ar putea fi câştigătoare, dar totul depinde de câte promisiuni mai pot înghiți românii. Sau de cât de mare va fi procentajul celor scârbiți, care vor refuza să mai meargă la vot. Cu riscul de a fi acuzat că folosesc sloganul PSD-ului (de altfel complet neinspirat ca mesaj electoral) eu “îndrăznesc să nu cred” că românii mai pot fi prostiți de politicieni. Cu toată schimbarea la față a ultimilor, mimată în disperare de cauză. Iar cum până pe 11 decembrie mai e cale lungă, propun să rămânem cu ochii pe ei, pentru că surprize vor mai fi berechet.

1 comentariu la “Contestata Gorghiu, victorie de etapă asupra penalului Dragnea

  1. Exact bre ! Ciolos le da voie PNL-istilor (care nu-s nici „nationali” , nici macar …”liberali”!) sa-l….”suptina” ! Unora dintre ei si chiar tie mai Bucura, le permite sa-l pupe-n cur ! Eventual …numa` !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *