Candidații care au aflat vineri, 20 iunie, rezultatele la Bacalaureatul 2025 și au dorit să-și vizualizeze lucrarea înainte de a depune contestații au avut posibilitatea să solicite acest lucru până vineri, la ora 17.00. Contestații se pot depune însă incusiv luni și marți, săptămâna viitoare, programul fiecărui centru fiind transmis candidaților.
În centrele de examen membrii comisiei i-au așteptat pe candidații nemulțumiți de note, care au dorit să vizualizeze lucrările, să depună solicitări vineri, 20 iunie, în intervalul 14.00 – 17.00, urmând ca cererile lor să fie procesate și să se realizeze o programare pentru consultarea lucrărilor. Cele mai multe centre au început procesul de vizualizare a lucrărilor încă de vineri, proces care va continua și luni, 23 iunie 2025, respectiv marți, 24 iunie 2025. Este pentru prima dată când candidaților li se permite să vizualizeze lucrările înainte de a depune contestații și, anul acesta, a doua experiență de evaluare în sistem digitalizat a lucrărilor.
Vizualizarea lucrărilor scrise are loc după ce acestea sunt descărcate din platforma de evaluare digitalizată. În sala în care se întâmplă acest lucru se vor afla doar candidatul și operatorul de calculator din cadrul comisiei centrului de examen.
„Mulți candidați au fost dezamăgiți să afle că nu pot veni împreună cu profesorii să vizualizeze lucrarea. Unii chiar au spus că se gândesc dacă vor depune în cele din urmă contestații”, a precizat președintele unui centru de examen din Slatina, județul Olt.
„Cam sună a stângăcie”
Candidații au venit mai întâi să depună solicitările pentru a-și vedea lucrările, iar după ora 17.00 au așteptat să vadă dacă sunt printre cei programați să intre în sala destinată acestui scop. La vizualizarea lucrărilor se intră fără telefon, au aflat aceștia de la membrii comisiei.
„Rezultatele au fost unele bune, mai puțin la limba și literatura română. Au fost niște note neașteptate pot spune, din păcate, de asta am și ales să fac contestație la Limba și literatura română, pe profilul Real. Mi se pare că s-a corectat nu îndeajuns de corect, în opinia mea, ca și elev. Acum, nu pot să contest aptitudinile și abiltățile unui profesor care are o facultate până la urmă și niște cursuri făcute pentru asemenea evaluări. Acum, sper că va fi totul bine, Doamne-Ajută!”, a spus un candidat care a susținut examenul la centrul de la Colegiul Național „Radu Greceanu”. La Limba și literatura română se aștepta să obțină minimum 8,50, în schimb nota pe care a primit-o a fost 7,70. „Se vehiculează faptul că peste 14.000 – 16.000 de lucrări au fost corectate de patru corectori, adică a fost o diferență de peste un punct la cele două mâini, ceea ce cam sună a o stângăcie de corectare din partea cadrelor didactice la care au fost repartizate lucrările respective”, a adăugat absolventul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News