Continuă acuzațiile de fraudă la alegerile din USRPLUS: „Zi de zi aflăm cât de prost organizat este scrutinul intern!”

Votul online pentru funcția de președinte al USR PLUS continuă să se desfășoare, în ciuda acuzațiilor de fraudă aduse de unul dintre candidați, Irineu Darău. Luni, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Darău susține că, deși a semnalat problemele grave cu care se confruntă scrutinul intern, conducerea formațiunii politice nu este interesată să le rezolve.

„Zi de zi aflăm cât de prost organizat este scrutinul intern în USRPLUS. Votul este fundamentul democrației și încă mai avem de muncit până ajungem la un mecanism corect. Am ridicat semnalele necesare, am adus atenția asupra procesului și voi continua prin toate pârghiile regulamentare și legale să mă asigur că îmi duc misiunea până la capăt.

P.S. Chiar dacă nu mi se permite să am observatori ai procesului de votare și nu am vreun acces la registrul electoral sau la baze de date pentru verificări, chiar dacă în continuare nu am primit niciun răspuns la toate cererile și întrebările mele din ultimele 3 săptămâni, peste weekend am mai colectat date și azi am trimis o nouă solicitare fermă către Secretariatul General, Comisia Electorală și Biroul Național – notificare ce nu poate fi ignorată și care se alătură celei trimise sâmbătă de echipa unui contracandidat, per total demonstrându-se că problemele sunt numeroase și cantitativ relevante, de natură să vicieze rezultatul alegerilor. Trebuie găsită o soluție și operate corecții înaintea finalizării turul I, pentru asigurarea corectitudinii acestui scrutin. Am trimis inclusiv sugestii tehnice pentru rezolvarea problemei înainte de computarea rezultatului final”, a anunțat Darău, luni, pe pagina sa de Facebook.

Precizăm, încă, că nu este singura acuzație gravă făcută de Darău. În urmă cu câteva zile, acesta a scris că procesul de vot online pentru șefia USR PLUS a fost „viciat” de 822 de foști membrii care au fost suspendați în trecut, aceștia primind link-ul pentru a-și exprima opțiunea fără o verificare a statutului de membru.

DETALII AICI: Se preconizează un „rezultat fraudulos” la alegerile USRPLUS. Unul dintre candidați cere suspendarea votului și verificarea sistemului informatic

Tot zilele trecute, un membru de partid acuza pe un grup intern că de la 300 de membrii cu drept vot câți avea filiala județeană Vrancea în luna iunie, au fost înregistrate 872 de voturi acum din partea filialei.

„Autobuzele de la Vrancea au luat foc! De la aproximativ 300 de membrii cu drept de vot, câți eram prin iunie, s-a ajuns la 872 în prezent! Trăiască hoția din USR!!!”.

Votul online pentru funcția de președinte al USR PLUS a fost reluat, joi, la prânz, după ce a fost suspendat, miercuri, în urma unor acuzații de fraudă. Acestea nu au încetat, însă, unul dintre cei trei candidați, Irineu Darău, susținând că în continuare votează membri ai partidului care nu au acest drept.

Conducerea partidului a explicat, joi, într-un comunicat de presă, că erorile înregistrate în procesul de vot sunt cauzate de faptul că este un vot de mari dimensiuni – 48959 de membri USR PLUS vor putea vota electronic, și că „au apărut inerente erori de operare”.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: