Continuă anchetele la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală

Foto: urgentapantelimon.ro

Decesele celor 17 pacienţi de la Terapie Intensivă în perioada 4-7 aprilie reprezintă subiectul unui dosar penal in rem deschis pentru omor.

La Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon din Capitală continuă anchetele în cazul deceselor suspecte de la secţia de Terapie Intensiv. Ieri, poliţiştii şi procurorii au reluat audierile, în timp ce specialişti din sănătate fac verificări. Ministrul sănătăţii spune că astfel de incidente nu fac decât să compromită încrederea într-un spital.

Decesele celor 17 pacienţi de la Terapie Intensivă în perioada 4-7 aprilie reprezintă subiectul unui dosar penal in rem deschis pentru omor.

Ieri, poliţiştii şi procurorii au reluat audierile – până acum au vorbit doar cu asistentele din spital.

Au fost făcute şi cercetări la faţa locului, au primit documente medicale referitoare la cei 17 pacienţi decedaţi în cadrul secţiei ATI şi alte înscrisuri relevante.

Totul după ce, săptămâna trecută, o asistentă a depus o plângere în care sesiza numărul mare de decese într-un timp scurt şi acuza medicii de administrarea incorectă a noradrenalinei, o perfuzie care are rolul de a menţine tensiunea arterială.

În paralel cu investigaţia procurorilor, la Spitalul Sfântul Pantelimon mai au loc alte trei anchete: una internă a unităţii, cea a Colegiului Medicilor şi cea a Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii.

Primele concluzii ale verificărilor făcute de specialiştii din sănătate ar putea apărea săptămâna viitoare – a declarat, în emisiunea Serviciul de noapte de la Radio România Actualităţi, ministrul sănătăţii Alexandru Rafila.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: