Skip to content
Justitie

Continuă blocajul din CSM: Şapte judecători și procurori susțin că ședințele sunt conduse de un ”președinte nelegitim”

Inquam Photos / George Călin

Şapte membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au transmis un „apel la responsabilitate” către colegii lor pentru a rezolva blocajul creat prin desemnarea ca interimar în funcţia de preşedinte a judecătorului Bogdan Mateescu, al cărui mandat la şefia CSM a expirat luna trecută, potrivit adevarul.

Concret, cei 7 judecători şi procurori, care reclamă că şedinţele sunt conduse de „un preşedinte nelegitim”, vorbesc despre „un real blocaj instituţional, atât prin prelungirea mandatului fostului preşedinte, cât şi prin ducerea la extrem şi perpetuarea unui mod de luare a deciziilor la limită”.

„Problema legalităţii preşedinţiei actuale a Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă o chestiune esenţială pentru buna organizare şi desfăşurare a activităţii sistemului judiciar, sens în care ea trebuie să constituie o preocupare pentru toţi membrii Consiliului. Orice tergiversare a soluţionării acestei problematici nu poate avea decât consecinţe negative asupra bunei funcţionări a Consiliului, ceea ce reclamă o abordare responsabilă, corectă şi neîntârziată”, se mai arată în solicitare.

CSM ar fi trebuit să îşi aleagă la finalul anului trecut noul preşedinte cu un mandat de un an, în 2022, însă ambele candidaturi – ale judecătoarelor Andrea Chiş şi Gabriela Baltag – au fost respinse. Preşedintele CSM din mandatul 2021 Bogdan Mateescu s-a autopropus, iar plenul a votat, în decembrie, ca el să ocupe funcţia interimar şi după 6 ianuarie, când i-a expirat mandatul, până la organizarea unui nou tur de alegeri.

Mai jos textul solicitării:

”Către,

Membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Adoptarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 211/16.12.2021, cu încălcarea flagrantă şi evidentă a Constituţiei României şi a Legii nr. 317/2004, a generat un real blocaj instituţional, atât prin prelungirea mandatului fostului preşedinte al Consiliului, cât şi prin ducerea la extrem şi perpetuarea unui mod de luare a deciziilor la nivel instituţional de către o majoritate fragilă, la limită, de multe ori cu un singur vot diferenţă, în care părerile exprimate de ceilalţi membri, reprezentanţi a mai mult de jumătate din numărul total al magistraţilor din instanţe şi parchete, sunt complet desconsiderate.

Problema legalităţii preşedinţiei actuale a Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă o chestiune esenţială pentru buna organizare şi desfăşurare a activităţii sistemului judiciar, sens în care ea trebuie să constituie o preocupare pentru toţi membrii Consiliului. Orice tergiversare a soluţionării acestei problematici nu poate avea decât consecinţe negative asupra bunei funcţionări a Consiliului, ceea ce reclamă o abordare responsabilă, corectă şi neîntârziată.

În aceste condiţii, considerăm că modalitatea prin care vor fi lămurite aspectele litigioase constă în finalizarea demersului judiciar pe care l-am iniţiat la data de 13.01.2022, ceea ce presupune discutarea cât mai curând posibil a plângerii noastre prealabile împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 211/16.12.2021 şi, în situaţia în care nu va fi admisă de Plenul Consiliului, continuarea demersurilor în faţa unei instanţe de judecată.

Celelalte demersuri judiciare, despre care am luat act din informaţiile apărute în spaţiul public, respectiv două cereri de suspendare a hotărârii Plenului CSM nr. 211/16.12.2021 şi faptul că pe rolul Curţii Constituţionale se află spre soluţionare la data de 9.02.2022 sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la Hotărârea Plenului Senatului nr. 1/2022 privind validarea unui membru CSM, nu au condus şi nu vor conduce, în opinia noastră, la o clarificare cât mai rapidă a problemei preşedinţiei CSM.

Dacă în ceea ce priveşte cererile de suspendare, instanţa nu analizează fondul cauzei, ci condiţiile specifice de existenţă a urgenţei şi a producerii unui prejudiciu pentru cel care a formulat cererea, în cazul sesizarii de neconstituţionalitate, motivul de nelegalitate vizând mandatul de preşedinte CSM ad interim depăşeşte limitele sesizării, în analiza instanţei de contencios constituţional fiind Hotărârea Plenului Senatului nr. 1/2022 privind validarea unui membru CSM, iar nu Hotărârea Plenului CSM nr. 211/16.12.2021.

Astfel, apreciem că motivul constând în lipsa calităţii de reprezentant legal al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, care ar afecta legalitatea sesizării Senatului, este inadmisibil, neavând legătură cu constituţionalitatea hotărârii Senatului, cererea de validare fiind legal semnată de singurul reprezentant actual al Consiliului, respectiv vicepreşedintele acestuia.

Drept urmare, previzibila soluţie de respingere ca inadmisibilă a celui de-al doilea motiv de critică din cuprinsul sesizării de neconstituţionalitate coroborată cu neanalizarea fondului cauzei în cele două cereri de suspendare şi cu necesitatea tranşării cât mai urgente a problematicii legalităţii preşedinţiei CSM trebuie să conducă la adoptarea de îndată a unei soluţii cu privire la plângerea prealabilă formulată la data de 13.01.2022 în vederea continuării eventualelor viitoare demersuri judiciare în faţa instanţei de contencios administrativ.

Prin urmare, facem un apel la responsabilitatea colegilor noştri din Consiliu, judecători, procurori şi reprezentanţi ai societăţii civile şi îi invităm la un dialog real, în care toţi să contribuim cu adevărat la rezolvarea acestei probleme şi în care să fie arătat respectul datorat fiecăruia dintre noi, în calitate de reprezentanţi ai judecătorilor şi procurorilor.”

Andrea Annamaria CHIŞ

Gabriela BALTAG

Evelina Mirela OPRINA

Mihai Andrei BALAN

Tatiana TOADER

Cristian Mihai BAN

Florin DEAC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *