Skip to content
Societate

Continuă cursa către conducerile parchetelor. Bogdan Licu, actual procuror general interimar, s-ar fi înscris pentru postul de prim-adjunct. Hăineală, Albani și Pâțu vizează și ele funcții importante

Inquam Photos / George Călin

Bogdan Licu, actual procuror general interimar, s-a înscris în cursa pentru postul de prim-adjunct al procurorului general, scrie b1.ro.

Oana Schmidt Hăineală s-a înscris pentru un post de adjunct al șefului DIICOT, au declarat, de asemenea, surse judiciare pentru G4media.ro. De altfel, fosta șefă CSM este chiar cea care deține conducerea interimară în prezent.

În cursa pentru adjunct al șefului DIICOT s-au înscris și procuroarele Ioana Albani și Oana Pâțu.

Albani s-a înscris și în cursa pentru șefia DIICOT. Este fostul procuror şef al Serviciului de prevenire şi combatere a criminalităţii informatice din cadrul DIICOT, decorată de către fostul șef FBI, David Comey, cel demis de actualul președinte al SUA, Donald Trump.

În cursa pentru șefia Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curți s-a înscris procurorul Romulus Varga. Este procurorul criminalist care a obținut condamnarea polițistului Cristian Cioacă pentru uciderea Elodiei, în absența cadavrului. Deși un criminalist foarte bun, Varga nu a performat ca șef de secție, oamenii lui nefăcând aproape nimic notabil în ultimii 3 ani.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, îi îndemna, la început de noiembrie, pe procurorii profesionişti să se înscrie la selecţia care va fi organizată pentru ocuparea funcţiilor de conducere la Parchete, subliniind că numirile nu se vor face pe criterii politice sau de prietenie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *