Skip to content
Politică

Continuă disputa Ionel Dancă- Mihai Gâdea. Liberalii așteaptă scuze din partea jurnalistului de la Antena 3

ro100.ro

Liberalii au decis ca niciun membru PNL să nu mai meargă la Antena 3, după ce purtătorul lor de cuvânt a fost dat afară din platoul emisiunii moderată de jurnalistul Mihai Gâdea. Pentru ca situația să se remedizie, Biroul Executiv al partidului  așteaptă ca  Mihai Gâdea să își ceară scuze, potrivit unei postări pe facebook a lui Ionel Dancă.

Mai mult, liberalii vor să facă sesizare la CNA împotriva jurnalistului de la Antena 3 pentru comportamentul neadecvat de-a lungul timpului față de reprezentanții PNL.

”Biroul Executiv al Partidului National Liberal, la propunerea presedintelui Ludovic Orban, a luat decizia de a nu mai trimite niciun reprezentant din partea partidului la emisiunea moderată de Mihai Gâdea, până nu își cere scuze public Partidului Național Liberal, pentru jignirea grosolană si pentru comportamentul total necivilizat și contrar bunului simț și prevederilor legale pe care le-a avut față de mine, in calitate de Purtător de cuvânt al Partidului Național Liberal.

De asemenea, au fost mandatate Comisia juridică și Comisia de cultură a Partidului Național Liberal, să facă o sesizare către Consiliul Național al Audiovizualului, pentru sancționarea postului Antena 3 pentru comportamentul contrar legislatiei audiovizualului si oricărei deontologii jurnalistice pe care l-a avut Mihai Gâdea, nu numai fata de mine, ci în general, în atitudinea față de reprezentanții Partidului Național Liberal care au participat la emisiunile moderate de el.

Multumesc colegilor liberali pentru sustinere si pentru solidaritate impotriva manipularilor care ameninta democratia din Romania si orientarea pro-europeana a tarii noastre. #LuptamPentruAdevar”, a scris purtătorul de  cuvânt pe facebook.

Decizia luată de Biroul Executiv al PNL vine în contextul în care purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Dancă, şi senatorul PSD Şerban Nicolae s-au numărat printre invitaţii lui Mihai Gâdea în ediţia din 28 martie a emisiunii „Sinteza zilei“. La un moment dat, vorbind despre şefa ICCJ, Cristina Tarcea, şi Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiţiei în cabinetul Năstase, cei doi au intrat în contradicţie, iar Mihai Gâdea a intervenit.

După ce realizatorul l-a ironizat şi i-a spus că „se face de râs“, Dancă l-a acuzat de „manipulară tipică pentru Antena 3“, moment în care Gâdea l-a poftit afară din platou şi le-a cerut colegilor din regie să-i taie microfonul. Gesticulând nervos şi pe un ton ridicat, vedeta postului a repetat solicitarea şi chiar l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al PNL dacă are nevoie de bodyguarzi pentru a pleca.

Momentul video la minutul 04.00.  Mihai Gâdea: Pentru că domnul Dancă este foarte activ în această seară şi este un lucru minunat. Dvs. cum o evaluaţi ca ministru pe doaman Rodica Stănoiu?

Ionel Dancă: Despre doamna Stănoiu ştiu că participa la acele şedinţe din Kiseleff unde se decidea unde să i se deschidă dosar penal

Şerban Nicolae: E un mincinos

Mihai Gâdea: Dar lăsaţi-l un pic, să mintă până la capt. (către Dancă) Deci în opinia dvs., ceva nasol, nu? Doamna Tarcea ştiţi ce făcea pe vremea doamnei Stănoiu?

Ionel Dancă: Nu ştiu.

Mihai Gâdea: Vă zic eu, mai documentaţi-vă, dacă tot aţi fost jurnalist şi vă faceţi de râs. Era secretar de stat, era numărul doi în Justiţie. Mulţumesc!

Ionel Dancă: Nu doamna Tarcea participa la şedinţele din Kiseleff, asta este iarăşi o manipulare tipică pt Antena 3. Să spuneţi că doamna Tarcea a participat la şedinţele din Kiseleff…

Mihai Gâdea: Am spus eu aşa ceva?

Ionel Dancă: Păi nu, dar aţi spus-o în contextul în care…

Mihai Gâdea: Opriţi-i microfonul, domnului Dancă. Dacă vreţi, rămâneţi până la final, dacă nu, puteţi pleca. Hai, la revedere!

Ionel Dancă: Aşa ceva? Aşa ceva, domnule Gâdea? Să vă fie ruşine! Faceţi de râs…

Mihai Gâdea: Tăiaţi-i microfonul. Hai, la revedere!

Ionel Dancă: Distrugeţi o ţară cu toată manipularea dvs.

Mihai Gâdea: Afară! Vreţi să vă dau afară cu bodyguarzii? Afară! Afară! Afară! Tăiaţi-i microfonul!

Ionel Dancă: Cu toată manipularea dvs.. apăraţi infractorii! Aveţi o responsabilitate..

Mihai Gâdea: Afară, n-auziţi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *