Skip to content
Opinii & Analize

Contra-revoluția silențioasă din Statele Unite. Șansa lui Donald Trump la alegerile prezidențiale

Din datele momentului, victoria lui Joe Biden la prezidențialele din SUA pare garantată. În așa-zisele state culisante, Michigan, Wisconsin, Pennsylvania și Florida, câștigate de Trump în 2016, este avantajat astăzi Joe Biden. Candidatul democrat este preferat de alegătorii din Michigan și Wisconsin, în timp ce în Florida acesta este umăr la umăr cu Trump. Se pare însă că sorții nu îi sunt favorabili președintelui Trump. Florida, stat administrat de un guvernator republican, înregistrează astăzi cele mai multe cazuri de coronavirus din Statele Unite. Peste 12 000 pe zi. În plus, argumentele centrale cu care președintele Trump intenționa să își asigure rămânerea la Casa Albă, respectiv creșterea economică și rata infimă a șomajului, nu mai sunt de actualitate. America a intrat în recesiune eonomică și înregistrează peste patruzeci de milioane de șomeri. Cercetările sociologice ne spun că prăbușirea rapidă a calității vieții scoate cetățenii la vot, iar aceștia votează împotriva administrației în funcție.

Totodată, dintre alegătorii nehotărâți, doar 40% susțin politica administrației Trump de combatere a epidemiei de coronavirus. Alegerile prezidențiale, dacă se vor mai organiza la începutul lui noiembrie, par deci tranșate în favoarea lui Joe Biden. Și cu toate acestea, alegerile din Statele Unite sunt departe de a fi hotărâte. Motivul? Lebăda neagră, adică un eveniment greu prognozabil, care răstoarnă calculele hârtiei. În 2016, lebăda neagră a apărut cu mai puțin de două săptămâni înaintea votului final. E vorba de ancheta FBI împotriva lui Hillary Clinton. Avantaj Trump. În 2019 au apărut nu una, ci trei lebede negre. Pandemia de coronavirus, criza economică și demonstrațiile de stradă împotriva abuzurilor poliției, la care au participat în proporție covârșitoare simpatizanții Partidului Democrat. Avantaj Biden. Mai poate apărea o lebădă neagră în 2019, una care să-l avantajeze pe președintele Trump? Răspunsul e afirmativ și se referă la o contra-revoluție silențioasă apărută printre stângiștii dezamăgiți de radicalismul extremei stângi din America.

Vârful aisbergului pare să fie Bari Weiss, directoarea paginii de opinie a celebrului ziar The New York Times, care a demisionat la jumătatea lunii iunie. Pe 14 iulie, Bari Weiss explica motivele acestei demisii într-o scrisoare trimisă lui A G Sulzberger, editorul ziarului. În esență, demisia lui Weiss se datorează faptului că presa mainstream din Statele Unite s-a transformat într-un instrument de propagandă, care nu mai are nicio legătură cu informarea citititorilor și cu analiza jurnalistică. Demisia lui Bari Weiss dintr-un post plătit regește, într-un moment în care rata șomajului e la cote istorice în Statele Unite ale Americii, poate fi semnalul începerii unei contra-revoluții silențioase nespecifice. Adică o revoltă împotriva exceselor stângii americane apărută chiar în rândul susținătorilor acesteia. Unele ziare americane au etichetat-o pe Weiss drept conservatoare. Fostul editor al paginii de opinii de la The New York Times se identifică mai degrabă ca o ,,liberală rezonabilă”, îngrijorată de faptul că discursul extremei stângi poate sufoca libertatea de exprimare. Principalul exces al stângii americane, preluat și promovat de presa de mainstream, constă în respingerea ,,dreptului tău de a nu fi de acord cu mine”. Asta face linia narativă predeterminată de modelare a istoriei la care se referă Weiss în epistola de rămas bun, în care își prezintă motivele demisiei de la The New York Times. Un astfel de discurs refuză ,,să promoveze discuția inteligentă pe marginea tuturor opiniilor”. Cert e că Bari Weiss, o tânără progresistă, nu are nicio legătură cu electoratul tradițional al lui Donald Trump. Să vedem la ce se referă contra-revoluția silențioasă și cum ar putea o astfel de revoluție să-l ajute pe Donald Trump la prezidențialele din toamna acestui an.

Revoluția silențioasă a început în Occident în debutul anilor ’70, când statul bunăstării se afla la apogeu. Atunci, elitele politice au îmbrățișat valori post-materiale, precum identitatea și solidaritatea, iar populația înclina din ce în ce mai mult spre partidele de stânga și spre cele ecologiste. Într-un mediu social dominat de afluență, apărea însă și o contra-revoluție silențioasă. Prima concretizare politică a acesteia a fost neoconservatorismul, iar a doua a fost dreapta radicală. Susținătorii contra-revoluției silențioase au fost mai ales cetățenii pesimiști în legătură cu viitorul, deziluzionați de politică și de politicieni, și orientați preponderent spre valori materiale, precum economia și securitatea. În Statele Unite, contra-revoluția silențioasă a fost stimulată de trumpism. Adică de traducerea problemelor sociale mai ales ca probleme de autoritate și securitate, probleme create de o elită coruptă.
Donald Trump a reușit să combine autoritarismul, nativismul și populismul într-o formulă specifică. Iar formula specifică care l-a făcut președinte pe Donald Trump în 2016 a fost populismul elitist.

În mod obișnuit, liderii populiști veritabili reușesc să se identifice cu populația prin diferite stratageme discursiv-comportamentale, deși acești lideri fac parte dintr-o elită economică. Traian Băsescu e un exemplu elocvent în acest sens. Până la referendumul din 2012, Traian Băsescu a vorbit excesiv despre popor. E adevărat, un ,,popor” format mai ales din clasa de mijloc care lucrează la multinaționale. În contrast, populistul Donald Trump nu vorbește mai deloc despre popor. Trump vorbește mai ales despre … Trump. Donald Trump este CEO-ul de care are America nevoie pentru a ieși din criză, un CEO care se identifică puțin spre deloc cu poporul. Nucleul dur al votanților lui Trump este format de bărbații tineri, albi și puțin educați din Statele Unite. Cam acesta este și publicul dreptei radicale din Europa, cu mențiunea că dreapta radicală e distinctă de extrema dreaptă. Votanții lui Trump au un comportament electoral susținut nu numai de rațiuni materiale ci și de rațiuni culturale. Iar rațiunile culturale reprezintă de fapt o reacție la discursul stângii din Statele Unite, acea ,,ortodoxie” militantă din pricina căreia Bari Weiss a demisionat de la The New York Times. Activismul sau ,,ortodoxia” stângii americane are diferite grade de intensitate. Intensitatea crește de-a lungul unui continuum care începe cu discursul liderilor democrați din SUA, continuă cu ,,viziunea” presei mainstream și atinge apogeul în manifestările ANTIFA. La prima vedere, ANTIFA este o mișcare de protest îndreptată împotriva fascismului și a rasismului. Pentru ANTIFA însă, sensul rasismului e mai larg. E civilizațional. Rasismul nu înseamnă deci discriminarea pe criterii de rasă, ci mai degrabă o revoluție socială pentru dizolvarea civilizației occidentale. Evident, orice civilizație are ,,păcatele” ei, dar și ,,luminile” ei. ANTIFA a ales să vadă doar păcatele civilizației occidentale. Și să răspundă la extremism prin extremism. Astfel, la o vedere mai atentă, ANTIFA respinge democrația liberală și libertatea de exprimare, statul de drept și instituțiile sale de forță, piața liberă și proprietatea privată. ANTIFA militează inclusiv împotriva Partidului Democrat din SUA și chiar împotriva Statelor Unite. Iar cei care nu împărtășesc ,,viziunea” ANTIFA sunt etichetați automat ca fasciști sau ca rasiști.

Știm din istoria relativ recentă că fascismul a apărut că reacție la criza economică din perioada interbelică și la ideile comuniste exportate în Occident de URSS. Contextul istoric nu inocentează fascismul, fiindcă niciun curent politic care face victime omenești nu poate fi nevinovat. Ce știm cu siguranță este că în societățile zguduite de o criză economică, discursurile și mișcările politice extremiste generează reacții extremiste. Din acest punct de vedere, situația din Statele Unite este de-a dreptul explozivă. Un studiu recent al Pew Research demonstrează că fractura ideologică dintre votanții conservatori și votanții democrați este cea mai adâncă din ultimii douăzeci de ani. Studiul în discuție arată că publicul democrat s-a mutat mai mult spre stângă decât s-a mutat spre dreapta publicul conservator. Vorbim deci de o radicalizare mai accentuată a votanților Partidului Democrat din Statele Unite. Dacă adăugăm și radicalizarea votanților Partidului Conservator generată de trumpism, observăm că publicul de centru nu prea mai există în Statele Unite. Președintelui Trump i s-a reproșat în nenumărate rânduri că nu este un președinte unificator. Datele Pew Research demonstrează că în Statele Unite nu prea mai există public pentru ,,discursurile de uniune națională”. Donald Trump a utilizat un astfel de discurs după incidentele de la Charlottesville din august 2017. A abandonat însă rapid această linie discursivă după ce ANTIFA a atacat nu numai suporteri ai președintelui, dar și trecători, precum și jurnaliști ai presei mainstream care înregistrau mitinguri ale conservatorilor. Ca reacție la radicalizarea crescândă a stângii din Statele Unite, trumpismul nu va dispărea cu Trump.

Radicalizarea stângii generează însă efecte de respingere chiar și printre suporterii ei, iar demisia lui Bari Weiss de la The New York Times este un exemplu elocvent. Astfel, extrema stângă din Statele Unite a produs nu numai o contra-revoluție silențioasă sub forma trumpismului, dar produce și o contra-revoluție silențioasă nespecifică în rândul propriilor susținători. Stângiștii dezgustați de excesele stângii radicale din Statele Unite nu îl vor vota neapărat pe Trump. E sigur însă că actualul președinte îi va ținti pe stângiștii dezamăgiți de stânga radicală printr-o strategie electorală tip widening. Se vor dovedi protestele recente din Statele Unite o lebădă neagră pro-Trump? E dificil de susținut așa ceva. Aceste proteste par însă să alimenteze bazinul dezamăgiților și al nehotărâților. Iar creșterea acestui bazin ar putea fi un avantaj major pentru vulcanicul Trump în confruntarea electorală cu placidul Biden.

***

Lucian Dumitrescu, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, este absolvent de studii postdoctorale al Universității Naționale de Apărare “Carol I’’, specializarea teorii ale securității interne și internaționale. Este doctor în sociologie și doctor în filosofie al Universității București.

A predat cursuri de geopolitică și securitate în cadrul prestigiosului Master de Studii de Securitate organizat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București, unde a deținut poziția de lector asociat. Domenii de interes: teorii ale securității interne și internaționale, relaţii internaţionale, filosofie politică, sociologia identităţilor colective, istoria sociologiei, antropologie politică.

1 comentariu la “Contra-revoluția silențioasă din Statele Unite. Șansa lui Donald Trump la alegerile prezidențiale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *