PSnews

Sport & Lifestyle

Contra şochează: Nu suntem obligaţi să câştigăm cu Serbia

Selecţionerul Cosmin Contra a făcut joi seara, după meciul din Lituania o declaraţie confuză, spunând că echipa naţioanală a României nu este obligată să câştige meciul de acasă cu Serbia de duminică, din Liga Naţiunilor. Ceea ce ar diminua foarte mult şansele ca tricolorii să mai aobă şanse să ocupe primul loc în grupă la final.

„Nu suntem obligați să câștigăm duminică, dar vom încerca să câștigăm. Cred că trebuie să fiu inspirat cu Serbia. Eu sunt fericit pentru că știam că meciul va fi greu. Lituanienii sunt agasanți, mai ales că sunt obișnuiți cu terenul, dar noi am venit aici pentru cele trei puncte. Mă bucur că băieții nu au renunțat și reşit”, a spus Cosmin Contra la ProTV.

În cazul în care România ar pierde meciul cu Serbia, şansele să ocupe la finalul grupei primul loc scad, depinzând de rezultatul sârbilor cu Muntenegru şi Lituania. Dacă ar pierde meciul cu Serbia, România nu ar mai avea şanse la locul 1 în grupă.

Naţionala României a învins joi selecţionata Lituaniei în deplasare, cu scorul de 2-1, în cea de-a treia partidă a Grupei a 4-a a Ligii Naţiunilor. Tricolorii au reuşit să câştige meciul în chiar ultimul minut de joc, după ce fusese egalată în minutul 90.

Golurile României au fost marcate de Alexandru Chpciu, în minutul 13, şi de Alexandru Maxim, în 90+4. Lituanienii au reuşit să egaleze în minutul 90, prin Zulpa.

Pentru România au jucat: 12. Tătăruşanu – 6. Manea, 4. Tamaş, 22. Săpunaru-cpt., 11. Bancu – 15. Anton, 18. Marin – 7. Chipciu, 23. Stanciu (9. Rotariu ’87), 20. Mitriţă (10. Maxim ’78) – 19. Ţucudean (13. Keşeru ’71).

Echipa naţională a României a revenit joi noaptea în ţară, pentru că urmează să dispute următoarea partidă duminică, pe Arena Naţională, cu selecţionata Serbiei. În cazul în care va câştiga acest meci, România are şansa să ocupe primul loc în grupă.

Serbia a învins joi cu scorul de 2-0, reprezentativa Muntenegrului şi ocupă în acest moment primul loc în grupă.

1. Serbia 7 puncte;

2. România 5;

3. Muntenegru 4;

4. Lituania 0.

Duminică, se vor juca meciurile din etapa a IV-a a grupei: România – Serbia (ora 16.00) şi Lituania – Muntenegru (ora 21.45).

Ultimele două etape vor avea loc în luna noiembrie, când sunt programate următoarele partide:

17 noiembrie

Serbia – Muntenegru (ora 16.00);

România – Lituania (ora 21.45);

20 noiembrie

Serbia – Lituania (ora 21.45);

Muntenegru – România (ora 21.45).

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi