Skip to content
Internațional

Contracandidatul lui Kovesi trimite ”săgeţi” către fosta şefă a DNA

Alvinet

Jean-François Bohnert, procurorul francez susţinut de Consiliul UE pentru conducerea Pachetului UE, afirmă, într-un interviu acordat Politico.eu, că sarcina procurorului-şef european nu va fi doar să combată corupţia, subliniind că se pune prea mult accent pe experienţa anticorupţie a Laurei Codruța Kovesi.

Jean-Francois Bohnert a evidenţiat, în interviul acordat Politico.eu, importanţa ca noul Oficiu al Parchetului European (EPPO) să aplice reglementările. „Trebuie să recurgem de fiecare dată la textul legii”, a declarat Bohnert.

Reglementările arată că Parchetul UE îi va „investiga, îi va inculpa şi îi va deferi justiţiei pe autorii infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene”, a subliniat procurorul francez.

Întrebat dacă se pune prea mult accent pe experienţa Laurei Codruţa Kovesi în combaterea corupţiei, deşi aceasta reprezintă doar o mică parte a activităţii Parchetului UE, Bohnert a răspuns „da”, potrivit Politico.eu. „Este principala experienţă a Laurei Kövesi, pot înţelege în totalitate acest lucru dacă vine din partea ei”, a precizat Bohnert, avertizând însă asupra riscului concentrării pe un singur element al atribuţiilor noului procuror-şef al UE.

Este ca şi cum am folosi un binoclu, dacă reglezi lentila nu se vede acelaşi lucru. Poate că nici în timpul discuţiilor de la audierile în Parlamentul European, concentrarea prea mult doar pe corupţie nu a fost neapărat modul bun de a face acest lucru”.

Jean-Francois Bohnert a vorbit şi despre faptul că Laura Codruţa Kovesi, foarte cunoscută în România şi în cercurile politice europene, a fost în centrul atenţiei de la începerea procedurilor pentru desemnarea procurorului-şef al UE.

În prima fază, desigur, acesta nu a fost un avantaj. M-am simţit puţin lăsat în spatele scenei, deoarece atenţia principală era asupra domnişoarei Kövesi”, a subliniat Bohnert, notând că presa a aplicat un „tratament diferenţiat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *