Skip to content
Societate Știri locale

Contract de 243 de milioane de euro pentru apă şi canalizare în Judeţul Suceava

canal3.md

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, a semnat luni contractul de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare din judeţul Suceava, cu o valoare de aproape 243,4 milioane de euro, proiect ce va permite conectarea la sistemul de apă şi canalizare a peste 200.000 locuitori.

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, au semnat, astăzi, la sediul MFE, contractul de finanţare pentru implementarea proiectului ‘Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Suceava în perioada 2014-2020’, finanţat prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Proiectul, cu o valoare de de aproximativ 243,4 milioane de euro (105,7 milioane pentru apă potabilă şi 128,7 milioane – canalizare) va face posibilă conectarea la sistemul de apă şi canalizare a peste 200.000 locuitori, fiind implementat în 14 Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT) din judeţul Suceava„, se arată într-un comunicat al ministerului de resort, remis Agerpres.

Potrivit sursei citate, proiectul va asigura următoarele rezultate, pe segmentul de alimentare cu apă potabilă: trei captări noi, cinci captări reabilitate, 8,3 kilometri aducţiuni noi, 29,4 km aducţiuni reabilitate, trei staţii/facilităţi noi de tratare, trei staţii/facilităţi de tratare reabilitate, 295,4 km reţele noi de distribuţie, 18,9 km reţele existente de distribuţie reabilitate, 22 de staţii noi de pompare, patru staţii de pompare reabilitate, cinci rezervoare noi şi 13 rezervoare reabilitate.

Pe segmentul de colectare şi tratare a apelor uzate, se vor asigura: şapte staţii de epurare, din care patru noi, iar alte trei vor fi reabilitate, 321 km reţele noi de canalizare, 4,6 km reţele de canalizare, 107 noi staţii de pompare ape uzate şi 40,3 km conducte de refulare.

De asemenea, în cadrul proiectului vor fi achiziţionate şi echipamente de operare, astfel: sistem SCADA regional integrat pentru toate sistemele de alimentare cu apă şi canalizare pentru monitorizarea operării sistemului, dar şi a mediului prin monitorizarea parametrilor, poluărilor accidentale, calitatea apei potabile; două echipamente de detectare a pierderilor; două unităţi mobile CCTV pentru inspecţia video a conductelor; şapte seturi – aparatură de laborator pentru analize fizico-chimice a apei potabile; trei echipamente pentru transportul nămolului; cinci echipamente pentru încărcarea şi manipularea nămolului; zece unităţi mobile pentru spălarea şi curăţarea canalizării şi şapte unităţi mobile pentru transportul deşeurilor rezultate de la staţiile de pompare a apei uzate.

În anul 2017, trei sferturi (75%) dintre locuitorii din aria de implementare a proiectului erau conectaţi la un sistem de alimentare cu apă şi 65% locuitori beneficiau de apă potabilă. În ceea ce priveşte racordarea la un sistem de canalizare, 52% locuitori din aria proiectului beneficiau de astfel de servicii la standarde europene.

Prin finanţarea şi implementarea unor astfel de proiecte, România asigură conformarea cu prevederile Directivei 98/83/CE în ceea ce priveşte calitatea apei prin extinderea/reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în localităţile din judeţ, precum şi conformarea cu prevederile Directivei 91/271/CEE prin îmbunătăţirea colectării şi epurării apelor uzate din aglomerările mai mari de 2.000 locuitori echivalen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *