Controale ale Gărzii de Mediu Dolj la firme care gestionează uleiuri uzate. Au fost date amenzi de peste 42.000 de lei

Sursa foto: Facebook

Comisarii Gărzii de Mediu Dolj au făcut mai multe controale la firme care gestionează uleiuri uzate şi pentru neregulile găsite au fost date amenzi de peste 42.000 de lei.

“Având în vedere petiţiile adresate Comisariatului Judeţean Dolj al Gărzii Naţionale de Mediu, petiţii referitoare la mirosuri ca urmare a unor arderi de diferite deşeuri în municipiul Craiova, comisarii GNM-CJ Dolj au efectuat 20 de controale în prima jumătate a lunii ianuarie 2024 la operatorii economici care gestionează uleiuri uzate, provenite din schimburile de ulei de la diverse vehicule”, au transmis reprezentanţii Gărzii de Mediu Dolj.

Ei au menţionat că aceste controale au vizat respectarea legislaţiei de mediu, cu precădere prevederile OUG 92/2021 prin regimul deşeurilor, dar şi respectarea prevederilor Hotărârii 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi Hotărârii de Guvern 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României.

Astfel, pentru neregulile constatate, au fost aplicate patru amenzi în valoare totală de 42.500 lei şi două avertismente.

Citeşte mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: