Skip to content
Societate

Control al inspectorilor ITM la brutăria din Ditrău, după ce localnicii au reclamat ”condițiile inumane” de lucru

aktual24

Specialiştii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Harghita efectuează, luni, un control la brutăria din Ditrău, în urma acuzaţiilor lansate de unii localnici, foşti angajaţi, despre condiţiile de muncă, modul de salarizare şi comportamentul patronului.

Inspectorul şef al ITM Harghita, Dorin Male, a declarat, pentru Agerpres, că se efectuează un control „pe linie de relaţii de muncă şi securitate şi sănătate în muncă”, în fapt aspectele sesizate de oamenii din sat în ultima vreme.

" "
" "

În legătură cu prezenţa celor doi muncitori srilankezi, Dorin Male a precizat că a fost efectuat deja un control, împreună cu Biroul de Imigrări, în urma căruia s-a constatat că aceştia lucrează în mod legal.

Mai mulţi localnici din Ditrău au acuzat, sâmbătă, la o adunare sătească, faptul că au muncit în condiţii inumane la brutăria din sat, că lucrau mult mai multe ore decât erau pontaţi, că nu erau plătiţi suficient şi că patronul s-ar fi purtat cu ei foarte urât.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *