Preşedintele american Donald Trump îl va include, miercuri, pe miliardarul Elon Musk în prima sa reuniune de cabinet de la preluarea mandatului, în ianuarie, informează Reuters.
Trump a suspendat ajutorul extern şi a concediat, până în prezent, peste 20.000 de lucrători federali în cadrul unei revizuiri radicale a guvernului, care vizează reducerea cu 1 trilion de dolari a bugetului de 6,7 trilioane de dolari.
În acelaşi timp, el face presiuni asupra Congresului pentru a aproba reduceri de taxe care ar reduce veniturile guvernamentale cu trilioane de dolari în următorul deceniu, o măsură care, potrivit experţilor independenţi, ar agrava gradul ridicat de îndatorare al naţiunii.
După ce au avansat acest plan cu un vot de 217-215 în Camera Reprezentanţilor, marţi seară, republicanii iau acum în considerare reduceri semnificative ale ajutoarelor medicale şi alimentare pentru cei săraci, pentru a echilibra aceste reduceri de impozite.
Eforturile lui Musk de a reduce cheltuielile au aruncat guvernul în haos, întrerupând proiectele de construcţie şi oprind cercetarea ştiinţifică în întreaga ţară, potrivit Reuters.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News