Skip to content
Politică

Controversele mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Sociologul Bruno Ștefan: Te poți trezi și cu atentate

Youtube

Anunțul premierului Viorica Dăncilă potrivit căruia se va muta Ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim a stârnit controverse în rândul Opoziției, dar și în spațiul public. Astfel, PSNews.ro a luat legătura cu sociologul Bruno Ștefan pentru un punct de vedere.

Acesta a precizat că decizia mutării Ambasadei aparține președintelui Klaus Iohannis. De altfel, Bruno Ștefan a spus că în urma mutării s-ar rupe relațiile diplomatice cu țările arabe și am putea fi pe lista atacurilor teroriste ale acestora.

”Noi avem o atitudine proeuropeană, o politică asemănătoare politicilor țărilor Uniunii Europene care iau decizii de alte natură decât cele pe care le iau Statele Unite. SUA au o atitudine pro Israel mai puternică și mai antimusulmană, să spun așa, sprijinind Israelul împotriva lumii arabe. Uneori, țările Uniunii Europene, țările puternice fac afaceri cu țările lumii arabe. Noi, aderând la UE, ne-am întins cumva în această atitudine și ca o continuare a politicii  pe care am dus-o și pe vremea lui Ceaușescu de susținere a lumii arabe, dar și israeliene în același timp. Viorica Dăncilă mută spre o politică pro Israel, în primul rând datorită consultanților evrei apropiați de Benjamin Netanyahu. Acesta și-a făcut un stindard din acest obiectiv de a recunoaște Ierusalimul capitala Israelului și are nevoie ca această recunoaștere să fie oferită de mai multe state”, a spus Bruno Ștefan. 

Sociologul a avansat și ipoteza unor posibile atentate, în cazul în care România va muta totuși Ambasada la Ierusalim.

”La o asemenea decizie, se rup relații diplomatice cu țările arabe. Regele Iordaniei a refuzat să mai vină în țară, Marocul a refuzat să-l primească pe Tăriceanu în vizită. Se întrerup relații diplomatice și relații de afaceri, de relații între state și te poți trezi după aia și cu atentate. Noi suntem totuși țara cu o politică ponderată,  în relația cu lumea musulmană, noi am fost feriți de atentate.

În cultura arabă, fiecare pas cedat Israelului, pe care ei îl consideră un stat ilegitim, înseamnă pierderea radicală a drepturilor lor în zona respectivă. Ei se simt, după ce a fost acceptat statul Israel, într-o stare de agresiune permanentă și reacționează, de asta acolo sunt tensiuni mereu. Iar tensiunile lor nu sunt doar acolo, se răsfrâng pe toate continentele: prin atentate, prin reacții, prin luări de prizonieri. E o stare conflictuală, care este de fapt, mondială”, a spus Bruno Ștefan.

Totodată, sociologul a menționat că decizia de mutare a Ambasadei aparține lui Klaus Iohannis și nu premierului.

”Decizia aparține președintelui și nu trebuie să semneze ceea ce-i propune Guvernul. Ca urmare, Viorica Dăncilă e consecventă pe această direcție și se vede că nu reușește să producă această schimbare. Nu cred că va reuși. Iohannis se va opune acestui lucru. Aici sunt lucruri ce țin de securitate națională”, a afirmat Bruno Ștefan.

Declarațiile sociologului vin în contextul în care premierul Viorica Dăncilă a anunţat că ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Declarația a fost făcută în cadrul unei vizite private din SUA.

După cum știm, președintele Donald Trump a deschis ambasada Statelor Unite la Ierusalim. Acest pas admirabil și curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu și poporul român. Sunt încântată să anunț astăzi, în fața audientei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toți actorii constituționali implicați în procesul decizional din țara mea și în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, și Guvernul pe care-l conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Dăncilă.

Prim-ministrul a făcut afirmaţia duminică, la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), care are loc în Statele Unite ale Americii, unde ea efectuează o vizită de câteva zile.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *