Coordonator al platformei care îl promovează pe Geoană, un fost senator PSD băgat în ANRE pe salariu de 7.000 de euro

Radu Cosmin Preda/ Sursa foto: Romania Renaste

Coordonatorul pentru Oltenia al platformei care îl promovează pe Mircea Geoană este fostul senator PSD Radu Cosmin Preda, conform unei postări de pe pagina de Facebook „România Renaște”.

Preda, absolvent al Facultății de Mecanică din Universitatea Craiova, a fost numit în 2022 Director General Activități Suport la ANRE, fără să aibă legături cu domeniul energiei până la angajarea sa în instituție, cu câțiva ani în urmă. În declarațiile de avere depuse pentru ultimii doi ani, Preda a anonimizat salariul încasat de la ANRE, însă, conform informațiilor G4Media, acesta avea un salariu de 7.000 de euro pe lună în momentul numirii în funcția de director.

În 12 iunie 2024, Radu Preda a participat, în calitate de „coordonator pentru regiunea Oltenia – Mișcarea România Renaște!”, la un eveniment din seria de dezbateri „Marea Dezbatere Națională”, care a debutat la Alba Iulia în prezența lui Mircea Geoană, actual secretar adjunct al NATO, conform postării publicate de „România Renaște”.

În cadrul evenimentului de la Craiova, Preda a anunțat că „Mircea Geoană va candida la funcția de președinte al României”: „Domnul Mircea Geoană este absolut hotărât să candideze. Este foarte hotărât să candideze ca independent. Este un lucru la care ține foarte mult”, a declarat Preda, citat de Jurnalul Olteniei.

Radu Cosmin Preda a fost senator PSD de Dolj. Potrivit Libertatea, el și-a început cariera ca expert parlamentar, în 2003, iar în 2013 a ajuns Director la Regia Autonomă de Transport din Craiova. Înainte de a ajunge senator era Administrator public la Primăria Municipiului Craiova. El a fost un apropiat al Liei Olguța Vasilescu, dar a plecat din PSD înainte de alegerile din 2020 și a candidat la parlament pe listele PMP, partid care nu a intrat în Parlament.

El nu are nici o experiență relevantă în domeniul energiei. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este instituția-cheie care reglementează și controlează activitatea din acest sector strategic. G4Media și Economedia au scris în repetate rânduri despre numiri politice în această companie.

Mișcarea ”România renaște” se definește ca ”un Proiect Politic pentru o Românie transformată din temelii”. Mișcarea preia fraze întregi și formule specifice din discursurile lui Mircea Geoană precum ”un salt istoric pentru România”, iar fotografii postate pe rețelele sociale îl arată pe acesta la evenimente sub sigla ”România renaște”.

Geoană s-a profilat de aproape doi ani ca potențial candidat la prezidențiale, fiind într-o campanie constantă de imagine cu apariții media aproape zilnice și evenimente cu profil politic în toată țara, toate realizate sub egida NATO.

Cu toate acestea, Geoană a întreținut permanent ambiguitatea legată de o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale și a refuzat să spună clar dacă va intra în campanie electorală sau nu.

Întrebat de jurnaliști în mai multe rânduri dacă va candida la alegerile prezidențiale, Geoană a evitat de fiecare dată un răspuns clar, dar a lansat o carte despre ”bătălia pentru România” (”Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”), a transmis că ”în curând vom discuta despre un plan pentru România” și este măsurat constant în sondajele de opinie pentru alegerile prezidențiale.

Citeşte mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: