Braşov: Copaci căzuţi şi elemente de construcţie desprinse, din cauza vântului

Sursă foto: ISU Brașov

Vântul puternic a doborât mai mulţi copaci şi a desprins elemente de construcţie, sâmbătă, în municipiul Braşov. Reprezentanţii Inspectoratului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) transmit că în urma evenimentelor nu au fost raportate nici victime, nici pagube materiale, pompierii intervenind pentru îndepărtarea arborilor prăbuşiţi.

Trei copaci au fost doborâţi, sâmbătă, de rafalele de vânt în judeţul Braşov. Unul dintre arbori a blocat drumul naţional 1 E, care duce din oraş către staţiunea Poiana Braşov, ceilalţi doi au căzut pe strada Carpaţilor şi pe strada I.L Caragiale din municipiul Braşov.
Tot în municipiu, pompierii au intervenit pe strada Nicolae Bălcescu, pentru degajarea unei antene dar şi la clădirea Poştei, pe Bulevardul Eroilor, pentru degajarea unor elemente de acoperiş desprinse, care prezentau pericol pentru trecători.
Oficiali ISU Braşov transmit că, în urma acestor evenimente, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: