Skip to content
Societate

Copiii nu-i uită pe mama și pe tata! Un gest plin de emoție realizat de 25 de adolescenți

stiripentruviata

25 de adolescenţi aflaţi în ultimul an de liceu, toţi colegi în aceeaşi clasă, au avut curajul să-şi deschidă sufletele şi să vorbească despre durerile, traumele şi fricile, dar şi despre bucuriile pe care le-au trăit alături de părinţii lor.

Gândurile lor au fost aşternute pe hârtie şi publicate ulterior într-o carte care s-a dorit un fel de tratat de educaţie şi familie. Sub titlul ”De vorbă cu părinţii mei”, cartea scrisă de elevii clasei a XII-a Turism din cadrul Liceului Tehnologic Energetic din Câmpina, este împărţită în două mari capitole.

Prima parte a cărţii se referă la bucuriile copilăriei şi cuprinde scrisorile cu mesaj pozitiv, cu mulţumirile pe care autorii le adresează părinţilor. Greul, atât pentru cititor, dar şi pentru autori, începe de la pagina 50 încolo. Capitolul

”Lacrimile adolescenţei” evidenţiază dramele prin care aproape fiecare dintre semnatari le-a trăit în familie. Din spatele unui pseudonim, fiecare dintre elevii care au avut curaj să-şi povestească durerea se adresează părinţilor. Inexplicabil, copiii n-au avut puterea să vorbească în mod direct mamei sau tatălui şi au preferat să o facă în scris, scrie adevarul.

S-au simţit mai protejaţi de coperţile unei cărţi şi au avut cu toţii convingerea că mesajul scris rămâne şi va avea efectul aşteptat. Au avut dreptate, spun acum după apariţia cărţii. Fiecare dintre destinatari şi-a identificat copilul citind mesajele din scrisori şi recunoscând fie stilul, fie detaliile poveştii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *