Coreea de Sud a decretat legea marțială, „o măsură necesară pentru a proteja țara de forțele comuniste nord-coreene”

Sursa foto: Youtube

Preşedintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a declarat marţi legea marţială, într-un discurs neanunţat transmis în direct la televiziune şi citat de agenţiile internaţionale de presă.

„Pentru a proteja Coreea de Sud liberală de ameninţările reprezentate de forţele comuniste nord-coreene şi pentru a elimina elementele anti-statale (…), declar legea marţială de urgenţă”, a spus preşedintele în alocuţiunea sa, conform AFP.

El a acuzat opoziţia, care controlează Parlamentul, că simpatizează cu Coreea de Nord şi paralizează guvernul cu activităţi antistatale, conform AP.

Potrivit lui Yoon, măsura este esenţială pentru apărarea ordinii constituţionale a ţării.

Nu este clar deocamdată cum va afecta această decizie guvernarea şi democraţia din Coreea de Sud.

De la preluarea mandatului în 2022, Yoon s-a străduit să-şi impună agenda împotriva unui parlament controlat de opoziţie.

De partea cealaltă, ca reacţie la anunţul preşedintelui, principala formaţiune de opoziţie, Partidul Democrat, şi-a convocat aleşii în parlament, conform agenţiei sud-coreene de ştiri Yonhap.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: