Skip to content
Politică

Corina Crețu, critică la adresa lui Dăncilă: Doamna Prim Ministru, îmi pare rău să constat cât de dezinformată sunteţi

Comisarul european Corina Creţu şi-a cerut scuze, sâmbătă, pentru faptul că munca oficialilor de la CE a fost ignorată în toate interviurile şi declaraţiile guvernanţilor. Ea a mai spus că Viorica Dăncilă este dezinformată de cei din subordinea sa, lucru pe care i l-a transmis personal.

”Am urmărit cu mare interes declaraţiile autorităţilor privind absorbţia fondurilor europene de către România. Dacă aceste rezultate vor fi confirmate de serviciile mele, a căror evaluare pe ţări va fi definitivată în ianuarie, nu pot decât să felicit autorităţile naţionale, în mod sincer. Ceea ce este trist în toate aceste declaraţii triumfaliste este ignorarea completă nu neapărat a muncii mele, dar a întregii echipe de experţi de la DG Regio, care au venit cu soluţii, discutate la zecile de întâlniri bilaterale, atât în ce priveşte achiziţionarea de ambulanţe, redirecţionarea fondurilor către IMM-uri, etc. Nu cred că există vreo ţară, după cum văd în Revista Presei pe care o primesc în fiecare zi, în care să nu fie menţionată Comisia Europeană atunci când se vorbeşte de fonduri europene, a scris pe Facebook Corina Creţu.

Ea a mai spus că ”poate că din punct de vedere politic nu este tocmai cel mai nimerit”, dar se simte datoare faţă de colegii săi de la DG Regio, faţă de serviciile sale, care au venit cu idei şi au salvat milioane de euro.

”Îmi cer scuze pentru faptul că munca Comisiei Europene (CE – n.r.) a fost ignorată în toate interviurile şi declaraţiile guvernanţilor. Doamna Prim Ministru, cu tot respectul, Comisia a schimbat Programul Operaţional Regional, nu Guvernul. Îmi pare rău să constat, în fiecare întâlnire pe care am avut-o cu Dvs, cât de dezinformată sunteţi de către cei din subordinea Dvs, lucru pe care vi l-am transmis în mai multe rânduri personal. Va asigur în continuare de tot sprijinul meu şi al Comisiei Europene, aşa cum am declarat şi la Bruxelles, la conferinţă de presă comună cu Dl Jean-Claude Juncker, Preşedintele Comisiei Europene. Cât despre cei care încearcă în fiecare zi să mă atace, prin diverse voci, aş vrea să fac următoarele precizări: toate declaraţiile, inclusiv în România, s-au referit strict la portofoliul meu, al politicii regionale, la fondurile pe care le gestionez”, a adăugat comisarul european.

Ea a mai afirmat că este obligaţia sa să încurajeze folosirea la maxim a fondurilor europene şi să atragă atenţia asupra riscurilor.

”România nu este o ţară care să îşi poată rata şansa la dezvoltare din orgolii. Am spus şi repet- am fost în ultimii patru ani la dispoziţia autorităţilor române. Cu toţii m-aţi putut vedea, am venit în România în prima săptămâna imediat după instalarea fiecărui Guvern, am inclus Valea Jiului în proiectul pilot pentru dezvoltarea regiunilor carbonifere, am inclus regiunile Nord-Est şi Nord-Vest din România în cadrul Iniţiativei pe care am lansat-o pentru Regiunile lăsate în urmă. Am iniţiat Grupul de lucru pentru o mai bună implementare, graţie căruia România a ajuns la 91% grad de absorbţie pentru perioada 2007-2013. La unele probleme am găsit soluţii, la altele nu. Dorim în continuare să ajutăm: aşteptăm proiecte, mai ales în domeniul infrastructurii de transport, experţii noştri au lucrat enorm şi vreau să le mulţumesc, ştiind că vor face eforturi în continuare, indiferent dacă muncă lor e apreciată sau nu la Bucureşti”, a mai apreciat Corina Creţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *