Corina Creţu: România a atins un nou record negativ la natalitate

Sursă foto: Facebook / Corina Creţu

Europarlamentarul Pro România Corina Creţu afirmă, luni, că România a atins un nou record negativ la natalitate, potrivit datelor statistice, în primul trimestru din 2023 s-au născut 73.000 de copii, cel mai mic număr de 145 de ani. Ea arată că România pierde la fiecare 10 ani un milion de locuitori, astfel că va fi printre ţările care vor resimţi cel mai puternic declinul demografic asupra sistemului de pensii şi sistemului de sănătate. ”Este imperativ să asigurăm un nivel decent de trai pentru toţi, în special pentru tineri, pentru a le permite să-şi valorifice potenţialul şi pentru a transforma tendinţa de emigrare într-una de revenire”, spune Corina Creţu.

”Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică relevă o situaţie demografică îngrijorătoare pentru România – numărul persoanelor decedate în luna Decembrie 2023 este aproape dublu decât cel al nou-născuţilor. Conform INS, în ultima luna din 2023, s-au născut 11.431 de copii, iar numărul deceselor a fost de 21.917 de persoane”, scrie Corina Creţu pe Facebook.

Europarlamentarul Pro România precizează că totodată, România a atins un nou record negativ la natalitate – în primul trimestru din 2023 s-au născut 73.000 de copii, cel mai mic număr de 145 de ani.

”Datele furnizate de Comisia Europeană arată că România va fi printre ţările care vor resimţi cel mai puternic declinul demografic asupra sistemului de pensii şi sistemului de sănătate – în condiţiile în care România pierde la fiecare 10 ani un milion de locuitori. Această scădere a populaţiei este rezultatul unui complex de factori, printre care se numără migraţia şi raportul dintre natalitate şi mortalitate”, spune Corina Creţu.

Ea subliniază că ”reducerea numărului populaţiei active exercită o presiune crescută asupra forţei de muncă, afectând direct economia”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: