Corlăţean afirmă că parlamentarismul a ajuns ”foarte jos” din cauza unor oameni care nu au ”cultură democratică”

Sursa foto: Facebook

Senatorul PSD Titus Corlăţean i-a solicitat, luni, preşedintelui de şedinţă, Sorin Câmpeanu, să adopte în Biroul permanent măsurile necesare pentru a impune respectarea regulamentului în Parlament, în contextul unor contre în plen, după ce doi senatori şi-au anunţat trecerea la grupul parlamentar AUR.

„Este cel mai deplorabil episod pe care eu l-am văzut de foarte mulţi ani. (…) Eu vă solicit, domnule preşedinte de şedinţă, pentru că parlamentarismul, datorită unor oameni care nu au cultură democratică, a ajuns foarte jos, ca la proxima şedinţă a Biroului permanent să aveţi o discuţie foarte serioasă şi faţă de trădătorii care sunt în sală şi vorbesc ceea ce vorbesc, şi faţă de modul în care proiectăm prin aceste conduite reprobabile o imagine deplorabilă a instituţiei Senatului României, să aveţi o discuţie foarte serioasă în Biroul permanent, pentru a pune în aplicare acest regulament pe care l-aţi acceptat toţi cei care aţi condus această şedinţă în tot acest ciclu, pentru a pune în practică respectarea regulamentului folosind mijloacele regulamentare. Dacă acceptăm cu toţii şi stăm liniştii în băncile noastre şi vedem ce se întâmplă în această mizerie în care suntem duşi de oameni iresponsabili ne merităm soarta. Vă solicit ca Biroul permanent al Senatului să adopte măsurile regulamentare pentru a impune respectarea regulamentului în Parlamentul României”, a transmis Corlăţean.

Senatoarea neafiliată Diana Şoşoacă a afirmat, printre altele, că partidul AUR este unul de „tinichea”, format dintr-o „şleahtă de trădători”.

„Cât despre grupul de tinichea, într-adevăr, tinichea la tinichea trage, Fiţi liniştiţi, PSD, vor îndeplini (senatorii care au anunţat că trec la AUR – n.r.) întocmai mandatul în grupul AUR, până când o să vă trădeze şi pe voi (…).

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL