Skip to content
Coronavirus

Coronavirus: Bisericile din Italia vor relua slujbele religioase cu public din 18 mai

3minute.net
" "

Bisericile din Italia se vor redeschide pentru slujbele cu public începând din 18 mai, a anunţat joi guvernul de la Roma, într-un comunicat comun cu Conferinţa Episcopală Italiană (CEI), relatează dpa, citată de agerpres.

CEI a ajuns la un acord cu guvernul, se arată în comunicat, în cadrul căruia bisericile vor lua măsuri de siguranţă pentru a-i proteja pe credincioşi de pericolul răspândirii coronavirusului.

" "
" "

Personalul bisericii va sta la intrările lăcaşelor de cult pentru a se asigura că enoriaşii vor menţine distanţa necesară unul de celălalt în timpul slujbelor, se precizează în comunicat. Clădirile bisericilor vor fi de asemenea dezinfectate.

Biserica Catolică italiană a protestat vehement împotriva deciziei guvernului de la sfârşitul lunii aprilie de a întârzia reluarea slujbelor religioase cu participarea publicului, în pofida eliminării altor restricţii impuse pentru a limita răspândirea COVID-19.

Ministerul de Interne a declarat că s-a aflat în discuţii cu alte comunităţi religioase din Italia cu privire la măsuri similare pentru reluarea slujbelor cu public.

Pandemia de COVID-19 a afectat grav Italia, unde s-au înregistrat aproape 30.000 de decese şi peste 214.000 de cazuri confirmate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *