Skip to content
Europa

Coronavirus: Franța oferă a patra doză de vaccin persoanelor de peste 80 de ani

twitter

Prim-ministrul francez Jean Castex a anunțat, într-un interviu acordat pentru cotidianul Le Parisien, că cea de-a patra doză a unor vaccinuri anti-COVID-19 va putea fi administrată „persoanelor de peste 80 de ani care au primit doza booster cu cel puțin trei luni în urmă”, în urma unei ușoare recrudescențe a pandemiei de coronavirus în această țară, informează AFP.

Jean Castex a mai spus că le recomandă „cu fermitate persoanelor care au o sănătate fragilă din cauza vârstei sau a patologiilor lor să continue să poarte masca sanitară în spațiile publice închise și în timpul manifestărilor cu participare numeroasă”, potrivit profit.ro.

Recunoscând că Franța se confruntă în prezent cu „o creștere a numărului de cazuri de COVID-19”, Jean Castex a exlus însă „schimbarea strategiei” de combatere a pandemiei, în contextul în care majoritatea restricțiilor antiepidemice vor fi anulate luni, 14 martie, inclusiv a pașaportului de vaccinare.

„Consiliul științific, căruia i-am solicitat o opinie, ne-a spus că mai ales sub-varianta BA.2 este aceea care se află la originea recrudescenței” pandemiei. „BA.2 este mai transmisibilă decât varianta inițială de Omicron, dar nu pare să fie mai periculoasă”, a adăugat prim-ministrul francez, bazându-se pe faptul că „presiunea pe spitale, care rămâne principalul nostru criteriu de monitorizare, continuă să scadă”.

„Ameliorarea situației din spitale și acoperirea noastră vaccinală ridicată ne-au convins să menținem decizia de a anula măsurile”, a mai spus Jean Castex, deși unele dintre condițiile fixate pentru anularea restricțiilor nu sunt îndeplinite (nu există o progresie a epidemiei, mai puțin de 1.500 de persoane cu COVID-19 internate la terapie intensivă). În acest context, premierul francez a spus că dorește „să ajute persoanele cele mai vulnerabile”.

În acest sens, „vom deschide încă de acum programările privind vaccinarea cu a patra doză pentru persoanele de peste 80 de ani vaccinate doza booster în urmă cu cel puțin trei luni, care s-au confruntat cu o scădere progresivă a imunității”, a declarat Jean Castex.

Luni, obligativitatea de prezentare a pașaportului de vaccinare, care atestă că o persoană s-a vaccinat împotriva COVID-19 pentru a avea acces în diverse spații publice, va fi anulată în Franța, chiar dacă versiunea „sanitară” a documentului, care include și prezentarea unui test COVID-19 cu rezultat negativ, va fi menținută în unitățile de sănătate în sensul lor larg: spitale, centre pentru vârstnici, etc.

Purtarea măștii sanitare nu va mai fi obligatorie, cu excepția transportului în comun și a unităților sanitare. Această relaxare privește mai ales școlile, magazinele și companiile, care vor putea să aleagă dacă doresc să impună sau să nu impună această măsură pentru angajații lor. Cinematografele, restaurantele și muzeele franceze nu mai sunt vizate de această obligativitate de la sfârșitul lunii februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *