Skip to content
Coronavirus

Coronavirus: În China a început testarea unui vaccin pe aproximativ 100 de voluntari

arepmf.ro

China a început prima testare clinică a unui vaccin împotriva noului coronavirus, în contextul în care mai multe ţări fac eforturi pentru a descoperi un mijloc de a combate agentul patogen, relatează AFP.

Un număr de 108 voluntari, împărţiţi în trei grupuri, au primit vineri primele injecţii, a relatat luni cotidianul de limbă engleză Global Times. Cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, toţi sunt originari din oraşul Wuhan, unde Covid-19 a apărut pentru prima dată în decembrie înainte de a se răspândi în străinătate.

Duminică, o sursă implicată în aceste teste a confirmat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, începerea experimentelor.

Autorităţile sanitare din toată ţara au dat undă verde la efectuarea de teste pe om la 17 martie, ziua în care omologii lor americani au anunţat primul test cu vaccin împotriva Covid-19 la Seattle pe 45 de voluntari adulţi.

Voluntarii chinezi care participă la teste vor fi monitorizaţi timp de şase luni. În prezent, nu există niciun vaccin sau tratament aprobat contra noului coronavirus, care a ucis până în prezent peste 14.000 de oameni în întreaga lume, scrie agerpres.ro.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *