Skip to content
Coronavirus

Coronavirus: Numărul real al persoanelor decedate în Spania ar putea fi mai mare cu câteva mii

moroccoworldnews.com

Numărul real al persoanelor decedate în Spania în legătură cu epidemia de COVID-19 ar putea fi cu câteva mii mai mare decât raportările oficiale, relevă o analiză ce ia în considerare excesul de mortalitate pe două luni şi jumătate, adică numărul de decese, indiferent de cauză, care depăşeşte media anuală a perioadei respective, transmite DPA, citată de agerpres.

La nivelul întregii ţări, între 1 martie şi 12 mai au fost înregistrate cu 43.295 decese în plus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie cotidianul El Pais în ediţia de miercuri, pe baza unei analize a statisticii oficiale a mortalităţii.

Aceasta indică un exces de mortalitate de 52%, un nivel similar celui din Italia, o ţară la fel de grav afectată de epidemie.

Testele au confirmat că 27.302 din numărul total de decese au fost cauzate de noul coronavirus.

Restul de 15.993 nu sunt înregistrate oficial ca având această cauză, deşi este probabil că multe au fost provocate de noul coronavirus.

Excesul de mortalitate a fost extrem de ridicat la Madrid, de 165%, dar şi în Catalonia, de 83%, cel mai probabil din cauza Barcelonei, epicentrul epidemiei în regiune, unde nivelul acestui indicator a fost similar celui din capitala Spaniei.

Rata mai ridicată rată de decese în rândul vârstnicilor poate fi constatată şi din numărul pensiilor plătite, care în mai au scăzut pentru prima dată comparativ cu aprilie.

Potrivit Ministerului Afacerilor Sociale, numărul celor care au primit pensii a scăzut cu 38.508, reducere pentru care au fost invocate decesele provocate de coronavirus, dar şi întârzieri de ordin administrativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *