Skip to content
Internațional

Coronavirusul din China. Primul caz de infecție confirmat în Belgia

Coronavirusul se răspândește cu o viteză amețitoare. Primul caz de infecție cu coronavirus a fost confirmat în Belgia. Iar autoritățile din China au anunțat că numărul îmbolnăvirilor se apropie de 21.000 la nivel național, cu peste 3.000 de noi cazuri confirmate în ultimele ore. 426 de oameni au murit până acum din cauza virusului, informează B1 TV. Autoritățile din Hong Kong au raportat primul deces din cauza noului coronavirus, al doilea deces din afara Chinei. Între timp, un vas de croazieră cu 3.700 de oameni la bord este blocat într-un port din Japonia, după ce un pasager a fost depistat cu noul coronavirus.

Autorităţile sanitare japoneze testează pasagerii şi personalul de la bordul navei de croazieră Diamond Princess, oprite luni seara în portul Yokohama, la sud de Tokyo, după ce un pasager din Hong Kong, care a părăsit vasul pe 25 ianuarie, a fost depistat cu coronavirus. La bord se află 2.666 de pasageri şi  1.045  de membri ai echipajului, scrie b1.ro.

Potrivit presei locale, şapte pasageri au anunţat că se simt rău.

Între timp, un bărbat din Hong Kong, infectat cu noul coronavirus, a devenit marţi prima persoană care a murit din cauza acestei epidemii în  metropolă şi a doua în afara Chinei continentale. Bilanţul epidemiei se apropie de 430 de victime.

Bărbatul în vârstă de 39 de ani, care locuia la Hong Kong, plecase în ianuarie în oraşul chinez Wuhan şi se întorsese pe teritoriul semi-autonom pe 23 ianuarie.

De la apariţia la sfârşitul anului trecut în oraşul Wuhan, în centrul Chinei,  noul coronavirus a infectat peste 20.000 de persoane şi s-a răspândit în peste 20 de ţări. Cea mai mare parte a deceselor din China au fost înregistrate în provincia Hubei şi în capitala Wuhan.

Până în prezent, Filipine şi Hong Kong sunt singurele două teritorii care au raportat decese în afara Chinei continentale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *