Skip to content
Politică

Corpul de control al premierului a finalizat o acţiune de verificare la CFR SA

Inquam Photos / Octav Ganea

Corpul de control al prim-ministrului a finalizat o acţiune de verificare la Compania Naţională de Căi Ferate CFR – SA, care a vizat perioada 1 ianuarie 2017 – 31 iulie 2019, concluziile fiind transmise spre informare premierului Ludovic Orban.

Potrivit unei informări a Executivului, obiectivele acţiunii au fost verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanţă corporativă în ceea ce priveşte desemnarea şi remunerarea forurilor decizionale ale companiei, precum şi cu privire la atribuirea, încheierea şi derularea contractelor.

„De asemenea, acţiunea de control a avut în vedere verificarea modului de realizare a programelor anuale de investiţii, inclusiv în domeniul asigurării securităţii infrastructurii feroviare, şi a constituirii şi realizării veniturilor, precum şi cu privire la angajarea şi constituirea cheltuielilor la nivelul societăţii„, a precizat sursa citată.

Conform Guvernului, raportul de control a fost finalizat la data de 20 mai şi transmis spre informare către prim-ministru, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Curţii de Conturi, precum şi către CFR – SA spre valorificare, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *