Skip to content
Juridic

Corupţia – ameninţare la adresa securităţii naţionale: avanscena autoritaristă, noul comunism global

În Strategia Naţională de Apărare din 2005, ulterior în documente ale CSAT, corupţia a fost declarată ameninţare la adresa securităţii naţionale. Rezultatul a fost capacitarea tuturor forţelor instituţionale pentru a combate acest fenomen, inclusiv serviciile de informaţii şi instituţiile de securitate naţională, potrivit Adevarul.

Dacă în România, în unele cazuri, acest fapt a dus la conlucrarea, substituirea sau dominaţia unor instituţii din sfera securităţii naţionale asupra investigării corupţiei, coordonarea unor cazuri, implicarea în cercetarea şi urmărirea penală, soldată inclusiv cu abuzuri de putere – lesne de sancţionat şi probat individual – totuşi perceptul originar nu trebuie eliminat pentru că el reprezintă o permanenţă la nivel global şi o constatare generală cu portanţă specială în spaţiul post-sovietic şi fost socialist. Statele care au traversat regimuri comuniste au o înclinaţie mai mare şi vulnerabilitate crescută în faţa acestui flagel. Corupţia este un subiect de prim plan în dezbaterile dintre România şi aliaţi de multă vreme. Unii susţin că e bine să combaţi corupţia pentru că ea spoliază resursele statului, dirijând resursele bugetare în buzunare private. Dar nu e vorba doar despre aspecte din acest spectru: corupţia la nivel înalt alterează achiziţiile inclusiv la nivel securitar şi decizii din domeniul apărării şi securităţii şi face ca anumite capabilităţi mai reduse calitativ să substituie instrumentele de forţă pe care un stat şi le permite şi le poate achiziţiona; corupţia alterează decizii strategice şi dirijează relaţii de această natură, de procurare de bunuri şi servicii şi în domeniul militar şi securitar din spaţii care permit plata de mite substanţiale sau unde se află intermediari ce se confruntă cu legislaţii mai laxe sau aplicări mai aleatoare ale legislaţiei anti-corupţie, favorizând influenţe nefaste; dar mai ales, corupţia endemică instalată la nivelele mari de decizie creează căi pentru alterarea deciziei strategice – de politică externă, securitate şi apărare, în domeniile cele mai sensibile ale statului, şi e o vulnerabilitate care permite influenţă, spionaj, penetrare şi dirijare a deciziei unui stat inclusiv în domeniile de care ţine însăşi existenţa sa. Dar lucrurile merg şi mai departe de atât, pentru că nu întâmplător corupţia favorizează autoritarismul şi distrugerea democraţiei. Prin alterarea drepturilor fundamentale, prin subminarea statului de drept, a încrederii populaţiei în dreptate şi justiţie, în supremaţia legii, în egalitatea în faţa legii, în capacitatea sistemului juridic de a funcţiona independent şi de a putea urmări penal şi condamna pe oricine, aflat în orice funcţie politică de vârf; prin capacitatea corupţiei de a altera ierarhii şi meritocraţii, democraţii şi sisteme de selecţie profesională bazată pe expertiză şi experienţă; prin sisteme nou create de camarilă personală în care, odată ajuns la conducerea statului, coruptul şi asociaţii săi la fel de corupţi se susţin reciproc prin dorinţa de a nu fi deferiţi legii, odată plecaţi din funcţii; prin formulele şi ierarhiile „verticalei puterii” care dau naştere la adevărate kleptocraţii, la sisteme corupte pe deplin prin care structurile de putere sunt controlate prin corupere şi distribuirea aleatorie de resurse departe de nevoile societăţii şi ale cetăţenilor; şi prin corupţie se trece de la alterarea statului de drept şi acapararea justiţiei de către politic la alterarea capacităţilor economice, prin formule de corupere în masă a populaţiei, cu resurse dincolo de capacitatea de producţie şi creştere a statului, pentru obţinerea accesului la conducerea statului şi perpetuarea ulterioară la putere a corupţilor, pentru ca mai apoi, să fie alterate sistemele electorale democratice, în dorinţa perpetuării eterne la putere.

Deci mecanismul intern al unei kleptocraţii este împingerea spre corupţie generalizată pentru menţinerea şi perpetuarea sistemului, prin distrugerea în primul rând a statului de drept şi independenţei justiţiei; în faza a doua e alterată substanţa economică a societăţii, prin dirijarea contractelor şi a resurselor pe canale stabilite politic, spre potentaţi sau clienţi ai regimului; ulterior e alterată substanţa proceselor electorale, din nevoia elitei corupte şi a corupţilor din prim plan de a se eterniza la putere. Căci da, corupţia alterează fundamental sistemele democratice. În fine, o societate coruptă e expusă şi vulnerabilă coruperii de către forţe externe. Toată lumea a devenit conştientă de acţiunile Rusiei, prin război hibrid, război informaţional, operaţiuni cibernetice sau psihologice de a altera voinţa exprimată la vot, sistemele electorale sau a influenţa, pe larg, alegerile, favorizând partide controlate sau finanţate precum cele de extremă stângă – tradiţionale pe lista de finanţări a URSS – dar şi pe cele de extremă dreaptă, naţionaliste, eurosceptice sau de-a dreptul anti-europene, populiste, islamofobe şi eurofobe. Dar la bază stau fonduri care provin cel mai adesea din scheme energetice dubioase, obscure şi corupte desfăşurate în chiar statele europene, spălări de bani în sume enorme, prin intermediul băncilor europene şi a sistemului off shore, apoi valorificarea lăcomiei şi corupţiei dezvoltată la vârf în statele vizate, prin coruperea liderilor şi valorificarea afacerilor lucrative în spaţiul european care afectează fundamental decizia, democraţia, statul de drept, penetrează şi influenţează deciziile strategice ale statului. S-a dezvoltat deja o întreagă literatură în acest sens şi nu întâmplător se vorbeşte despre corupţie ca despre noua marcă a autoritarismului şi eticheta sistemelor de valori alterate, corupte, pervertite, doar imitând pe cele occidentale. Şi prin vulnerabilităţile exhibate, determină partenerii din UE şi aliaţii din NATO, celelalte state din conclavul euro-atlantic, să sancţioneze şi să izoleze aceşti jucători pentru că ei prezintă vulnerabilităţi fundamentale ca sistem în măsură să altereze funcţionarea statului, a economiei, a pieţei, a competiţiei şi să permită penetrarea sistemelor de decizie strategică de către terţi. O inadecvare totală care, în viitor, va fi marca abdicării de la finanţarea proiectelor majore în aceste state cu fonduri europene – am văzut deja hotărârile Parlamentului European în acest sens – dar va altera şi angajamentele de alianţă, de apărare şi de securitate comună, odată ce baza unei alianţe este exact corpusul de principii şi valori comune iar corupţia reprezintă o îndepărtare de la aceste valori şi poate determina scăparea secretelor aliate către terţi. Şi pentru a fi pe deplin corect, am să dau aici trimitere la trei lucrări de referinţă. Prima datează încă din 2005, lucrarea lui Waybe Sandholtz şi Rein Taagepera – Corupţie, Cultură şi Comunism din Revista Internaţională  Sociologie. A doua, Corupţia este Noul Comunism, a lui Brian Whitmore, este o analiză a Radio Europa Liberă/Radio Libertatea din 2016, iar a treia este Adevărata provocare autoritaristă: Corupţia este noul comunism, a lui Michael Mandelbaum, un studiu publicat la 15 martie 2019 în The American Interest. Şi fac o nedreptate enormă unei întregi literaturi, nefiind specialist în drept şi în corupţie politică, ci rezervându-mă doar la elementele ce influenţează fundamental societatea, securitate, decizia strategică şi perspectivele de reaşezare ale lumii în secolul 21.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *