Coșmarul trăit de ostaticii israelieni. Credeau că vor fi executați până când au văzut autobuzele Crucii Roșii

Sursă foto: Twitter

Familia unei femei israeliene eliberate de Hamas spune că ostaticii „au crezut că sunt luați pentru a fi executați” până când au văzut autobuzele Crucii Roșii în timp ce erau conduși prin tunelurile din Gaza.

Adina Moshe, în vârstă de 72 de ani, a spus familiei ei că a crezut că a este dusă la moarte înainte ca ea și alți 12 ostatici să fie eliberați vineri, 24 noiembrie, după ce părțile în conflict au semnat un acord de încetare a focului de patru zile, negociat cu Qatari.

Nepoata ei, Mayan Moshe, în vârstă de 43 de ani, a declarat pentru The Times : „Știa că se întâmplă ceva când exploziile s-au oprit toate vineri și dintr-o dată s-a făcut liniște.

„Mătușa noastră a spus că atunci când au fost mutați din tunel s-au speriat – au crezut că sunt duși pentru a fi executați. Abia când au văzut autobuzele Crucii Roșii și-au dat seama că sunt eliberați.

Adina fusese ținută în subteran de teroriștii Hamas timp de 50 de zile înainte de a fi eliberată, iar ochii ei încă se adaptau la lumina soarelui când a vorbit cu familia ei. Nepotul ei Ayat Nouri a precizat că teroriștii Hamas „au păstrat teroarea până la capăt”.

Primul grup de ostatici eliberaţi de Hamas în baza acordului cu Israelul au fost predaţi vineri. Printre civili se numără 13 femei şi copii israelieni care au fost capturaţi de Hamas în timpul raidurilor din 7 octombrie şi ţinuţi în Fâşia Gaza asediată timp de 48 de zile, pe fondul înrăutăţirii condiţiilor umanitare. Cu excepţia unuia, toţi ceilalţi au fost răpiţi din kibuțul Nir Oz, potrivit purtătorilor de cuvânt ai kibuțului şi Forumului Familiilor Ostaticilor. 11 cetăţeni străini au fost, de asemenea, eliberaţi alături de ostaticii israelieni: 10 cetăţeni thailandezi şi un cetăţean filipinez, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatar.

O femeie cu origini româneşti şi fiica sa de 5 ani, o altă mamă cu două fetiţe de 4 şi de 2 ani se numără printre cei 13 ostatici israelieni eliberaţi vineri în schimbul de ostatici cu Hamas.

Daniel Aloni, care are origini româneşti, s-a numărat printre cele trei femei care au apărut într-un videoclip cu ostatici lansat de Hamas la sfârşitul lunii trecute. Ea a venit la Nir Oz pentru a vizita familia şi a fost răpită alături de fiica ei Emilia. Sora ei Sharon Aloni-Cunio şi alţi membri ai familiei au fost răpiţi şi rămân în Gaza, spune purtătorul de cuvânt al Nir Oz. În ziua atacului, „Daniel a trimis ultimul mesaj familiei ei şi a spus că sunt terorişti în casa lor şi i-a fost teamă că nu vor supravieţui.

Și fetița cu dublă cetățenie, israeliană și irlandeză, despre care tatăl său credea că a murit în atacul de pe 7 octombrie, s-a aflat printre ostaticii eliberați de Hamas în a doua zi de armistițiu.

Povestea lui Emily este emoționantă, tatăl său credea că a murit în atacul Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie și spunea, potrivit Independent, că moartea copilei ar fi o „binecuvântare”, decât să se afle în mâinile teroriștilor.

Însă, după zece zile, acesta a fost informat, de către armata israeliană, că fetița, care ar fi împlinit nouă ani în captivitate, se numără printre ostatici, pentru că nu a fost găsit nici un cadavru sau urme de sânge, în casa în care se afla fetița. Atunci când au avut loc atacul Hamas, pe 7 octombrie, Emily își vizita o colegă de școală kibuțul Be’eri. Ea a fost luată ostatică.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL