Costel Alexe estimează că 200.000 de voturi se vor duce de la PSD către George Simion în primul tur

Sursa foto: Facebook

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Costel Alexe, susţine că planul PSD este ca primarii şi consilierii locali social-democraţi, împreună cu familiile lor, să voteze cu George Simion în primul tur. Potrivit lui Alexe, informaţiile PNL sunt că Simion ar urma să beneficieze în total de 200.000 de voturi de la PSD la primul tur de la prezidenţiale. Întrebat de unde are aceste informaţii, Costel Alexe a declarat, pentru News.ro, că le-a aflat de la edili şi consilieri locali ai PSD, care au fost în trecut membri ai PNL.

”Românii de bună credinţă nu văd şi nu au cum să simtă tot ce întâmplă în subterane. Există tot acest acest proces în care este angrenat întregul PSD. Ei se organizează astfel ca reprezentanţii lor în secţiile de votare, consilierii locali din toate satele şi comunele României să se ducă, ei şi familiile lor, să voteze în primul tur pe George Simion. Ei îşi imaginează scenariul din anul 2000. Practic, Ciolacu va veni ca salvator să le spună românilor să aleagă între el şi Simion. Acest lucru se întâmplă în momentul de faţă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: