Costurile de împrumut pe 10 ani ale României au scăzut cu 60 de puncte de bază față de nivelul de dinaintea alegerilor

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Costurile de împrumut ale României au scăzut pentru prima dată azi sub nivelul de 8,4% – 8% pentru titlurile pe pentru titlurile pe 10 ani, înregistrat de dinainte de rezultatele alegerilor prezidențiale. La ora prânzului, randamentele pe 10 ani au ajuns la nivelul de 7,405%, iar cele pe 7 ani la 7,250%, iar scăderile par să continue pe parcursul zilei de astăzi, 19 mai 2025, a doua zi după turul doi de scrutin.

Costurile de împrumut pe 10 ani au ajuns la 7,405%, un nivel mai scăzut decât cel înregistrat în decembrie 2024, când acestea erau de 7,430%. Dobânda la împrumuturile pe trei ani a ajuns la 7,335%, iar la titlurile pe 7 ani la 7,250%.

Totuși, ” situația fiscală a României este foarte dificilă, făcând România foarte sensibilă și fragilă cu privire la orice instabilitate politică. Consolidarea fiscală credibilă va rămâne o problemă cheie pentru investitori.

Noul președinte va trebui să numească rapid un nou prim-ministru. În continuare stabilizarea va fi realizată odată ce se va forma un guvern pe deplin funcțional și planul de consolidare fiscală va fi livrat, deoarece CE va evalua poziția fiscală a României la începutul lunii iunie”, arată o analiză a Erste Group.

Analistul economic Aurelian Dochia spune însă că nu ne putem pune o foarte mare speranță în aceste scăderi deoarece există două fundamente economice care nu pot fi neglijate: există o presiune foarte mare a  inflației și există  războiul tarifar care lovește și România.

”De aceea nu cred că se poate miza pe scăderea dobânzilor la nivel ridicat pentru că și statul are nevoie de finanțare, SUA are nevoie de sute de miliarde pe lună și Europa, la fel”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: