Skip to content
Coronavirus

Cozi la DSP Sector 2, zeci de persoane care au ieșit din izolarea forțată își așteaptă adeverințele necesare pentru concediul medical

tvr.ro citynews.ro

Zeci de persoane stau la coadă ore în șir la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Sectorul 2 al Capitalei, fără să poată păstra distanța de siguranță între ele. Oamenii se înghesuie la gardul instituției pentru a primi adeverințele de ieșire de la autoizolare, informează g4media.ro.

Oamenii care se înghesuie pe trotuarul îngust din fața instituției se plâng că au contactat DSP pe mail sau telefonic și nimeni nu le răspunde, prin urmare au venit la fața locului. Care este cauza înghesuielii? Programul cu publicul al instituției este doar între orele 13 și 15, iar unii s-au așezat la coadă de la ora 11.00.

Coada nu scade deloc, pentru că doar din când în când iese câte un funcționar care le dă peste actele necesare peste gard.

E vorba despre oameni întorși din străinătate de la muncă, fără simptome, care au fost plasați în izolare conform regulilor.

Adeverințele sunt necesare pentru concediul medical retroactiv care să justifice lipsa de la serviciu timp de 14 zile.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *