Skip to content
Societate

Cozi uriașe pe Aeroportul Henri Coandă din cauza ninsorii

facebook

Ninsoarea le dă bătăi de cap călătorilor care ajung luni dimineață pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni. Mai multe curse au întârzieri de câteva ore.

La terminalul plecări s-au format cozi de sute de persoane, în ciuda măsurilor de distanțare socială, din cauza puținilor angajați care se ocupă de îmbarcare.

Printre cei care au avut de suferit din cauza lipsei de organizare se numără și europarlamentarul Vlad Gheorghe, cel care a postat pe rețelele de socializare experiența avută pe cea mai mare poartă de ieșire din țară, scrie b1.ro.

Sunt câteva sute de persoane care stau într-o aglomerație foarte mare, din cauza proastei organizare a Tarom. Un reprezentat mi-a spus că nu deszăpezesc ei pistele avioanelor. Problema este că toată lumea stă la același ghișeuri. Sunt 4 angajați la aproximativ 400 de persoane. Sunt 7 curse Tarom la 4 ghișee, dar cele penteru Spania au întârzieri de peste 4 ore, în momentul acesta și toti oamenii aceia stau la ghișeele de check-in pentru că nu li se spune nimic„, a declarat europarlamentarul.

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *