Skip to content
Politică

Cozmin Gușă atrage atenția: Raportul SUA impune ordinea mondială

Consultantul politic Cozmin Gușă a comentat concluziile dure ale raportului Departamentului de Stat al SUA, evidențiind aspectele în care ar trebui să ne compatibilizăm pentru ca parteneriatul strategic să funcționeze.

”Într-adevăr, se folosesc colaboratori de durată, cu vechime, ai Departamentului de Stat al SUA, ai ONG-urilor care sunt mandatate tot de către el, să spună câte ceva sub spectrul că dacă informațiile sunt incorecte, acel raportor își pierde dreptul de a mai raporta”, a explicat Cozmin Gușă.

Raportul recent al Departamentului de Stat impune ordinea mondială cu care suntem cu toții comozi, arată consultantul politic.

”Ea se manifestă prin acest gen de rapoarte. SUA își arată viziunea asupra respectivului stat. Dacă statul e partener strategic, raportul are niște conotații. Dacă estre un stat cu care SUA colaborează doar economic, alte conotații; dacă e inamic, precum, să spunem, Coreea de Nord, se vizează alte aspecte”, spune Gușă, potrivit Realitatea.netsua

SUA sunt într-un război intern care contează în primul rând. Acolo, știrile despre Coreea de Nord sau Rusia sunt în plan secundar; americanii sunt interesați de felul în care se organizează cu un președinte nou-ales, subliniază consultantul politic.

Raportul, spune Gușă, ne atrage atenția că SUA ne consideră un partener strategic, însă noi am fost suficient de nepricepuți să nu aducem acest parteneriat și în domeniul economic.

”Raportul presează asupra unor incompatibilități pentru realizarea acestui parteneriat. O să vedem că locurile unde se presează negativ sunt cele în care ar trebui să ne compatibilizăm pentru ca parteneriatul strategic să meargă. El este banal pe partea de corupție; corupția există și în SUA. Faptul că ONG-urile sunt amintite și că ele au un rol minor în România e o problemă a statului, dar și a ONG-urilor”, afirmă consultantul politic.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *