Prim-ministrul, Marcel Ciolacu, a anunţat aprobarea Creditului fermierului și prelungirea unei măsuri de sprijin a fermierilor români privind irigarea culturilor agricole. Ce spun fermierii în acest caz și care sunt, totuși, condițiile ca ei să fie eligibili pentru un astfel de credit, vedeți în articol.
“Continuăm să adoptăm soluţiile convenite cu fermierii luna trecută, aprobăm astăzi Creditul fermierului, oferind acces mai facil agricultorilor la finanţări vitale. Alocăm aproape 165 de milioane de euro şi acoperim partea cea mai importantă a dobânzii la creditele bancare. Practic, suportăm rată dobânzii ROBOR, iar fermierii rămân cu marja ce nu poate depăşi 1,95% pe an. Sprijinul este de maximum 280.000 de euro pe cinci ani”, a declarat premierul Marcel Ciolacu în debutul ședinței de Guvern.
Fermierul Ștefan Gheorghiță explică de ce unele dintre măsurile luate astăzi în vederea sprijinului acordat fermierilor români nu sunt la îndemâna oricui.
Fermierii trebuie să fie solvabili și fiscalizati
„Ambele măsuri ajută fermierii doar cu două condiții: fermierul să fie solvabil și fermierul să fie fiscalizat. Dacă cele două condiții nu se întrunesc, nu-l ajută cu nimic, pe fermier. De ce? Vă și explic.
S-a dat ordonanța, dar ordonanța reglementează un cadru de acordare a creditului fermierului în colaborare cu băncile, iar asta nu înseamnă că Guvernul poate decide discreționar ce să facă banca cu banii, fiind, totuși, bani ai instituții private. Decizia de acordare a banilor este dată doar după evaluarea băncii. Dacă banca consideră că nu ești solvabil și nu ești de încredere, nu cred că va da credit.
Micile gospodării cu două, trei, cinci hectare, care nu au o formă de organizare juridică, puțin probabil să primescă credit
În toată situația asta contează foarte mult și faptul că statul garantează și banca e un pic mai relaxată în apreciere, dar oricum nu va da credit unuia de pe stradă care nu are o formă juridică ș.a.m.d. Dacă ne referim la micile gospodării cu două, trei, cinci hectare și care nu au o formă de organizare juridică, nu ajută cu nimic”, este opinia fermierului Ștefan Gheorghiță.
Fermierul mic trebuie să demonstreze că are o activitate economică
“„Aceste lucruri trebuiau luate prin planul național strategic (PNS), unde să prevedem că acești bănuți care vin de la Comunitatea Europeană, trebuiau alocați pe niște criterii de organizare economică. Asta ar fi însemnat să-i îndemnăm pe toți să facă acest lucru. Acuma nu înseamnă că cel cu trei hectare nu are dreptul să primească bani , doar că el trebuie să facă o activitate cu adevărat economică: pomicultură, cultură, etc”, mai spune fermierul.
A doua măsură: S-a aprobat plata, şi în acest an, a 50% din valoarea facturilor pentru energia electrică folosită în irigarea culturilor agricole
“Pentru această măsura, doar se prelungește cu un an, deoarece a fost și până acum. Toate organizațiile fermierilor care folosesc curent electric vor plăti curentul și după aceea vin cu aceste facturi de la Enel pentru organizații de udatori, se vor depune la Direcția Agricolă și se va deconta 50% din valoare”, explică Ștefan Gheorghiță.
La rândul sau, inginerul agronom, Ion Cioroianu de la Asociației Fermierilor din România consideră că subvențiile sunt bine venite, oricând.
“Aceste măsuri ajută fermierii. Aveam nevoie de Creditul fermierului . Am înțeles că ajutorul este pentru rată dobânzii ROBOR, iar fermierii rămân cu marja de maximum 1,95% pe an. Acest lucru încurajează investițiile”.
Adrian Țone, un fermier din apropierea Bucureștiului, spune că sunt măsuri așteptate în lumea Agricolă.
“Apa pe canal în România este gratuită. Ei vor să spună că ne decontează jumătate din energia pe care o folosim pentru a pompă din canal pe cultură. În ceea ce privește Creditul fermierului, subvenționarea ratei dobânzii ROBOR-ului este cea mai bună măsură!”
Alte măsuri luate de Guvern. Florin Barbu la PS News
„25% din cele asumate în procesul verbal, Guvernul României le-a adoptat că și acte normative, ele sunt publicate în Monitorul Oficial. Fermierii au început să facă înscrieri pentru a acordă un grant, un sprijin de 100 euro pe toate culturile din toamna anului 2022.
Avem, bineînțeles, un act normativ prin care susținem foarte mulți zootehnia, vorbim aici de 100 euro pe fiecare animal. La vacă de carne, vorbim de 100 euro, iar în sectorul suin pe UVM și în sectorul avicol la fel, 100 euro. Mai mult de atât, am dat un act normativ prin care, în anul 2024, acciza la motorină reprezintă practic subvenția 25% din prețul la pompă”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în emisiunea Puterea Știrilor moderată de Marinela Angheluș, la PS News.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News